Update articol:

Inflaţia a ajuns în Marea Britanie la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani

londra Sursa foto: pixabay.com/ro/photos/londra-uk-parlament-big-ben-1053695/

Indicele preţurilor de consum din Marea Britanie s-a situat în martie la 7%, comparativ cu 6,2% luna anterioară, acesta fiind cel mai ridicat nivel începând din 1992, a anunţat, miercuri, Oficiul Naţional de Statistică (ONS), citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

Creşterea inflaţiei a venit ca răspuns la majorarea preţurilor la electricitate, gaze şi carburanţi, la transport, dar şi a preţurilor la materialele folosite de sectorul industrial.

Inflaţia a crescut cu mult peste nivelul de 6,7% estimat de analişti.

Potrivit lui Grant Fitzner, economist şef la ONS, majorarea generalizată a preţurilor a fost pronunţată în martie în special în cazul carburanţilor.

“Preţurile la restaurante şi hoteluri au crescut, de asemenea, în mod semnificativ în martie, în timp ce, după o scădere de acum un an, s-au înregistrat creşteri la diferite tipuri de alimente”, a adăugat el.

“Preţurile produselor care ies din fabricile din Marea Britanie au continuat cu un avans puternic”, a subliniat Fitzner, care a menţionat, printre altele, preţurile metalelor.

Pentru a frâna creşterea inflaţiei, Banca Angliei a majorat luna trecută de la 0,5% la 0,75% dobânda de referinţă, a treia creştere consecutivă operată de bancă pentru a opri inflaţia.

Experţii nu exclud o altă majorare a preţului banilor, deoarece inflaţia este mult peste obiectivul de 2% stabilit de Banca Angliei.

BVB | Știri BVB
Premier Energy PLC (PE) (08/05/2026)

Convocare AGA din data de 10.06.2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (08/05/2026)

Comunicat referitor la informatiile aparute in spatiul public

ROPHARMA SA (RPH) (08/05/2026)

Modificare calendar financiar 2026

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (08/05/2026)

Completare Convocare AGAO 26/27.05.2026