Update articol:
Comunicat

ING Bank România introduce, în premieră, SAFEcall – apeluri automate pentru confirmarea tranzacțiilor neobișnuite și blocarea fraudelor

ING Bank România introduce, în premieră, SAFEcall – apeluri automate pentru confirmarea tranzacțiilor neobișnuite și blocarea fraudelor
 - poza 1

ING Bank România anunță lansarea SAFEcall, un nou serviciu de securitate destinat protejării clienților împotriva tentativelor de fraudă financiară.
Dacă sunt detectate tranzacții considerate neobișnuite, clienții ING Bank vor primi un apel telefonic automat din partea băncii, pentru oprirea fraudelor chiar atunci când se întâmplă, potrivit unui comunicat.

Cum funcționează ING SAFEcall

Atunci când sistemele de monitorizare ING Bank identifică o plată care se abate de la comportamentul obișnuit al clientului, acesta primește automat un apel telefonic de verificare de la numărul dedicat 0374647233 (adică 037INGSAFE).

În cadrul apelului, clienții ING Bank pot confirma sau respinge tranzacția:

  • Apasă 9 dacă recunosc și confirmă plata;
  • Apasă 1 dacă nu recunosc tranzacția sau au fost manipulați să o efectueze.

Răspunsul clienților este foarte important pentru a declanșa măsurile necesare pentru prevenirea unei eventuale fraude și protejarea banilor clientului.

„Fraudele financiare din prezent se bazează, în principal, pe tehnici de inginerie socială, prin care utilizatorii sunt manipulați și determinați să realizeze tranzacții frauduloase.
La ING, investim constant în soluții de prevenire a fraudelor, așa că pregătim lansarea mai multor funcționalități de securitate bancară ca parte a ecosistemului de inovații ING SAFE. Primul serviciu lansat este ING SAFEcall, care aduce un nivel suplimentar de siguranță, prin verificarea tranzacțiilor cu potențial de fraudă. Ne dorim să construim un parteneriat real cu clienții noștri pentru eliminarea fraudelor financiare, iar prin noul serviciu ING SAFEcall, aceștia au puterea să oprească frauda chiar atunci când se întâmplă.

În plus, subliniem mereu că nicio instituție bancară nu va solicita niciodată, prin telefon sau mesaje, date de autentificare, parole, coduri OTP, accesarea unor credite sau inițierea de transferuri către conturi necunoscuteAlin Becheanu, Head of Fraud Monitoring & Prevention, ING Bank România.

Răspunsul la noile metode de fraudă financiară

Atacurile care exploatează încrederea utilizatorilor reprezintă una dintre principalele cauze ale fraudelor financiare. Infractorii folosesc frecvent mesaje de tip phishing, apeluri telefonice false în numele unor instituții publice sau financiare și solicitări urgente de actualizare a datelor personale pentru a obține acces la conturi sau pentru a determina victimele să autorizeze transferuri de bani sau să obțină credite bancare.

Cele mai frecvente scenarii includ:
• Mesaje care solicită actualizarea urgentă a datelor personale sau bancare;
• Linkuri către site-uri false care imită platforme oficiale;
• Apeluri telefonice în care atacatorii pretind că reprezintă instituții financiare sau autorități;
• Solicitări de instalare a unor aplicații de acces la distanță pe telefon sau calculator;
• Cereri de divulgare a parolelor, codurilor OTP sau datelor cardului.

ING SAFEcall a fost conceput pentru a oferi clienților o oportunitate suplimentară de a verifica autenticitatea unei tranzacții. Noile servicii ING SAFE completează funcționalitățile de securitate deja integrate în aplicația Home’Bank, precum serviciul de geolocalizare, gestionarea permisiunilor pentru diferite operațiuni, avertizări inteligente pentru tranzacții suspecte și inițiative dedicate de prevenire a fraudelor, precum „Închide apelul fraudei”. La acestea se adaugă eforturile consolidate prin colaborarea cu alți actori din ecosistemul financiar și instituțional, inclusiv alte bănci prin intermediul SANB, autorități precum ANCOM și Poliția Română, precum și operatori telecom pentru blocarea apelurilor spoofed, dar și prin mecanisme de cooperare cu Parchetul General pentru schimbul electronic de date.

Recomandări importante pentru clienți

ING Bank România reamintește că nu va solicita niciodată prin telefon, SMS sau e-mail:
• Userul și parola de acces;
• Coduri de autentificare sau coduri OTP;
• Date complete ale cardului;                                                                                                                                    • Obținerea de credite urmată de transferuri sau retrageri de numerar sub diverse pretexte;
• Transferuri de bani pentru „securizarea” conturilor.

Clienții sunt încurajați să verifice întotdeauna sursa mesajelor primite, să acceseze serviciile bancare exclusiv prin canalele oficiale și să nu furnizeze informații sensibile persoanelor necunoscute.

Pentru a recunoaște tentativele de fraudă online și a nu le cădea victimă, ING Bank România recomandă utilizatorilor de servicii bancare să se informeze constant despre acestea din surse de încredere precum site-ul DNSC și secțiunea de securitate de pe site-ul ING Bank.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (29/06/2026)

Digi Spain Telecom S.A.U. - Anunt privind intentia de listare

AQUILA PART PROD COM (AQ) (29/06/2026)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni