Update articol:

ISF inaugurează prima școală de vară dedicată pieței de capital

Institutul de Studii Financiare (ISF) a inaugurat prima școală de vară dedicată profesioniștilor din piața de capital. Evenimentul a fost organizat în perioada 08-09 iunie 2021, la care au participat zeci de profesioniști din piața de capital. Aceștia și-au realizat astfel formarea continuă obligatorie aferentă anului 2021, potrivit unui comunicat.

Evenimentul s-a bucurat de o audienţă diversă şi importantă în domeniu şi a fost organizat în mediul online. Pentru profesiile menţionate în regulamentele din domeniu- respectiv administrator de risc, consultant de investiții, consultant financiar, au fost oferite sesiuni cu valoare adăugată, dar şi posibilitatea de conformare la cerințele de formare profesională continuă pentru anul 2021, conform Regulamentului ASF nr. 28/2020.

Tematicile incluse în cadrul programului au fost: “Relația cu Investitorii, de la teorie la practică”, „Introducere în Finanţe Comportamentale. „Investitori” şi „Tranzacționarea instrumentelor financiare”. În cadrul acestor sesiuni de instruire au fost atinse subiecte de interes pentru piaţă, fiind susţinute atât de profesionişti din domeniu, cât şi de reprezentanți ai Autorităţii de Supraveghere Financiară.

„Prin organizarea acestui eveniment, ISF își întărește aportul esențial pe care îl are în pregărirea profesioniștilor din piața de capital. Ne-am luat angajamentul să respectăm directivele europene cu privire la pregătirea continuă obligatorie și să creștem gradul de educație financiară la nivel național atât când vine vorba de consumatori cât și când vine vorba de profesioniști. Feedback-ul a fost unul extrem de bun. Discuțiile și schimbul de informații  au fost foarte de utile și aplicabile din punct de vedere al noţiunilor incluse şi uşor de transpus în activitatea lor curentă”, a explicat Marian Siminică, directorul executiv al ISF.

Institutul de Studii Financiare, fondat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, este un centru de excelență în domeniul studierii piețelor de profil și derulării programelor de educație financiare pentru asigurarea competențelor, aptitudinilor și cunoștințelor personalului instituțiilor financiare și a personalului ASF și pentru creșterea nivelului de educație financiară al consumatorilor de servicii și produse financiare non-bancare. Pe termen lung, ISF îşi propune alinierea activităţii la cerinţele europene, trecerea de la acumularea de cunoștințe la acumularea și evaluarea de competențe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaţionale, determinate de cerinţele legislative, de dinamica pieţei și a cadrului european, contribuind la maturizarea pieţei financiare nebancare din România, la crearea capacităţii acesteia de a face faţă concurenţei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice.

BVB | Știri BVB

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (30/09/2022)

Raport consolidat pentru semestrul I 2022

PATRIA BANK S.A. (PBK) (30/09/2022)

Modificari in conducerea societatii

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/09/2022)

Autorizarea unui membru al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/09/2022)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative