Update articol:

Israel-Hamas/ Gaza: Africa de Sud acuză Israelul la CIJ de implicare în ‘acte de genocid’

Israel-Hamas/ Gaza: Africa de Sud acuză Israelul la CIJ de implicare în ‘acte de genocid’
 - poza 1

Africa de Sud acuză Israelul în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de comiterea unor “acte de genocid împotriva poporului palestinian din Gaza”, a anunţat vineri jurisdicţia, principalul organism judiciar al Naţiunilor Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În reclamaţia sa, Africa de Sud afirmă că “actele şi omisiunile Israelului relevă un caracter de genocid deoarece sunt însoţite de intenţia specifică necesară (…) de a-i distruge pe palestinienii din Gaza ca parte a unui grupului naţional, rasial şi etnic mai larg al palestinienilor”, potrivit unui comunicat al CIJ, cu sediul la Haga

Potrivit Africii de Sud, “prin conduita sa – prin organele şi agenţii săi şi prin alte persoane şi entităţi care acţionează la instrucţiunile sale sau sub conducerea sa, controlul sau influenţa sa – faţă de palestinienii din Gaza, Israelul nu respectă obligaţiile care îi revin în baza Convenţiei împotriva genocidului”, a precizat CIJ.

Cazul a fost depus vineri, a 84-a zi de război, declanşat de un atac fără precedent lansat la 7 octombrie din Gaza de către Hamas pe teritoriului israelian, atac care s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.140 de persoane în Israel, în majoritate civili, potrivit celor mai recente date oficiale israeliene.

Aproximativ 250 de persoane au fost, de asemenea, răpite în acea zi, dintre care 129 sunt încă reţinute în Gaza, potrivit armatei israeliene.

BVB | Știri BVB
PREBET SA AIUD (PREB) (24/09/2026)

Reluare tranzactionare ora 16:35 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 1003/24.09.2026 - aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni PREB

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (24/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (24/09/2026)

Contracte cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2026)

Anunt privind AGA din 29/30 septembrie 2026

Turbo Long Certificate on Aquila Part Prod Com SRL (RBAQTL10) (24/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 12:21 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera