Update articol:

Iulia Surugiu, SII România: Numărul de proiecte s-a triplat în 2021, 25% dintre acestea fiind internaționale

Iulia Surugiu, Director de Operațiuni, SII România Iulia Surugiu, Director de Operațiuni, SII România

SII România, parte a SII Group, companie multinațională specializată în servicii și soluții IT, cu peste 450 de ingineri software pe piața locală, a anunțat recent dublarea numărului de specialiști din echipa operațională. Portofoliul companiei cuprinde peste 100 de proiecte naționale și internaționale, dezvoltate pentru clienți locali și globali. Am stat de vorbă cu Iulia Surugiu, Director de Operațiuni în cadrul SII România, despre evoluția proiectelor în ultimul an și cum s-au adaptat specialiștii firmei și clienții la contextul creat de pandemia Covid-19.

Cum au evoluat numărul și complexitatea proiectelor în 2021 comparativ cu 2020?

Iulia Surugiu: Am înregistrat o dezvoltare continuă la nivel de companie în 2021, ceea ce a însemnat și o creștere de aproape 200% a numărului de proiecte în care ne-am implicat. Totodată, nivelul de complexitate și amploarea acestora sunt din ce în ce mai ridicate, necesitând atât o expertiză tehnică avansată, cât și cunoștințe specifice industriilor respective.

Echipa pe care o coordonez s-a dublat și ea anul trecut, noii membri recrutați fiind atrași de proiectele și clienții cu care colaborăm. Aceștia sunt companii de referință la nivel global, ceea ce înseamnă că proiectele în care se implică le permit colegilor să evolueze permanent din punct de vedere profesional, lucrând cu cele mai noi tehnologii, adesea ca parte a unor echipe internaționale.

Ca membri ai SII Group, companie multinațională prezentă în 18 țări, prin 88 de filiale, suntem aliniați la nivel global în ceea ce privește patru aspecte cheie: resursele, metodologia și procesele de lucru, aplicațiile software și infrastructură. În plus, deținem spații de înaltă securitate destinate proiectelor confidențiale, precum și aparatură și instrumente de lucru de ultimă generație.

Ca o consecință directă a dezvoltării operațiunilor locale, ne-am consolidat poziția de furnizor strategic de soluții și servicii pentru companii multinaționale, lideri în industriile automotive, transport, energie, producție, financiar și altele.

Echipa Operațiuni SII România. De la stânga la dreapta: Marius Cetățeanu – Head of Transportation, Oana Nedelcu – Head of Digital, Iulia Surugiu – Operations Director, Cătălin Trepăduș – Head of Automotive

Care au fost cele mai reprezentative proiecte dezvoltate de echipa SII România anul trecut?

Iulia Surugiu: În cadrul diviziei Digital, dezvoltăm printre altele un proiect pentru una dintre cele mai puternice corporații americane din industria de software digital. Acesta presupune atât adăugarea de noi funcționalități, cât și îmbunătățirea celor actuale pentru un serviciu de stocare, procesare și partajare fișiere în cloud. Responsabilitatea este cu atât mai mare cu cât discutăm despre un serviciu folosit în mod curent de către milioane de utilizatori din lumea întreagă.

Pe întreg parcursul acestui proiect am contribuit semnificativ la a face disponibile noile funcționalități în cel mai scurt timp posibil, urmărind atât calitatea livrabilelor, cât și performanța și ușurința în utilizare, astfel încât să creăm o experiență optimă la nivelul utilizatorilor finali. Ca urmare a rezultatelor înregistrate, colaborarea cu acest client a fost extinsă și către alte proiecte. Printre altele, am dezvoltat și implementat un sistem de analitice pentru paginile de preț ale unor servicii digitale, ajutând astfel clienții finali să ia mai ușor și mai eficient deciziile de achiziție.

Tot în cadrul diviziei Digital am înregistrat un succes important finalizând prima etapă a dezvoltării unei platforme de înalta performanță pentru analiză financiară. În acest caz, cerința clientului nostru, una dintre cele mai puternice companii de consultanță în business management din Italia, a fost aceea de a crea o platforma digitală care să faciliteze analiza financiară pentru clienții săi finali.

Platforma a fost dezvoltată integral de echipa noastră, pornind de la design-ul dorit de către client și în acord total cu cerințele sale. Datorită performanțelor înregistrate, acesta a decis să extindem parteneriatul pe termen lung, continuând să dezvoltăm platforma prin adăugarea de noi funcționalități.

Proiectele Diviziei Digital oferă colegilor noștri posibilitatea unei evoluții în carieră atât prin expunerea la tehnologii avansate, cât și prin schimbul de experiență cu specialiști din alte țări. În plus, ei pot evolua în cadrul echipelor pe diverse linii de management. Divizia Digital este coordonată de către colegă noastră, Oana Nedelcu – Head of Digital.

În același timp, divizia noastră de Inginerie dezvoltă proiecte cu un nivel înalt de confidențialitate pentru lideri globali din industriile auto, transport, aerospațială și apărare.

Unul din proiectele cu cel mai ridicat grad de complexitate prezintă o puternică componentă inovativă, vizând dezvoltarea de software pentru un încărcător de bord bidirecțional, destinat autovehiculelor electrice. Încărcătorul de bord este un sistem integrat în autovehicul ce permite reîncărcarea bateriei de înalta tensiune din rețeaua de curent alternativ, în timp ce autovehiculul se află în staționare.

Pentru clientul nostru, cel mai mare producător de cablaje la nivel mondial și, în același timp, un furnizor global de top pentru industria auto, proiectul este unul strategic, atât din punct de vedere al complexității și al amploarei, cât și din punct de vedere al gradului de inovație tehnologică, dat fiind faptul că autovehiculele electrice câștigă o pondere tot mai consistentă pe piață auto și au un impact cheie asupra calității mediului înconjurător. Mai mult decât atât, colegii noștri au posibilitatea să evolueze într-un domeniu de maximă actualitate și să își creeze o viziune de ansamblu asupra unui produs complex, cu o arhitectură modernă și funcționalități noi pe piață. Totodată, ei își pot îmbunătăți cunoștințele de arhitectură AUTOSAR, lucrează într-un mediu Agile și beneficiază de posibilități de evoluție în carieră în zona de Management (team, technical, delivery sau project management). Proiectul este coordonat de către colegul nostru, Cătălin Trepăduș – Head of Automotive.

Un alt proiect important din cadrul diviziei Inginerie este realizat pentru unul dintre cei mai importanți producători globali de sisteme electrice destinate industriilor aerospațială, apărare, transport și securitate. Proiectul vizează dezvoltarea unor sisteme de management al traficului feroviar și implică atât echipe de dezvoltare, cât și de testare. Sistemele permit monitorizarea și controlul traficului feroviar, principalele funcționalități fiind captarea datelor, managementul infrastructurii, diagnoză, afișarea diverselor vizualizări grafice, dar și managementul activităților de întreținere.

Atât prin componenta de inovație, cât și prin tehnologiile și instrumentele utilizate, și mai ales impactul final, proiectul este unul deosebit de important. Noile tehnologii transformă relațiile dintre operatorii feroviari, orașe și oameni, în timp ce trenurile autonome și capacitățile tot mai avansate de inteligență artificială îmbunătățesc calitatea transportului și siguranța pasagerilor.

Mai mult decât atât, proiectul este unul global, iar colegii noștri lucrează în colaborare cu experți din Germania, Canada și Franța. Posibilitățile de dezvoltare sunt extinse, dat fiind faptul că discutăm despre un domeniu de interes, tehnologii de ultimă oră, dar și un schimb permanent de cunoștințe și experiență între echipele globale. Proiectul este condus de către colegul nostru, Marius Cetățeanu – Head of Transportation.

Care este ponderea proiectelor locale vs internaționale?

Iulia Surugiu: În prezent 75% din proiectele noastre sunt locale, în timp ce 25% sunt internaționale. Și anul acesta vom continua să ne dezvoltăm în acord cu strategia comercială, prin expansiune atât la nivel local, cât și internațional, mizând pe domeniile de activitate și industriile în care avem deja o amprenta puternică.

Obiectivele Departamentului Operațiuni pentru anul în curs sunt concentrate în jurul susținerii unui ritm de creștere al volumului de proiecte cel puțin la nivelul rezultatelor înregistrate în decursul anului anterior. Totodată, urmărim extinderea și consolidarea operațiunilor existente prin transformare și inovare, structurarea continuă a activității și organizarea internă orientată către scalare și performanță.

Care au fost cele mai cerute tehnologii în 2021 și ce trenduri tech estimați că vom vedea în 2022?

Iulia Surugiu: În 2021 cele mai căutate tehnologii au fost cele din zona de dezvoltare web (Java, .NET, dezvoltare front-end pe cele mai recente framework-uri bazate pe Javascript), testare automată, Autosar și embedded C. Ne așteptăm ca trend-urile să evolueze și anul acesta în mod asemănător, ca răspuns la nevoia tot mai accentuată de digitalizare și inovare. În acest sens, cererea va continua să crească și în ceea ce privește tehnologiile open-source, cele bazate pe cloud și AI.

Cum a evoluat echipa operațională SII România: număr de specialiști, funcții?

Iulia Surugiu: În ultimele doisprezece luni, echipa noastră operațională s-a dublat în acord cu creșterea continuă pe care am înregistrat-o la nivelul întregii companii. Această evoluție ne-a permis, pe de o parte, să extindem portofoliul de clienți, stabilind noi parteneriate cu centre de dezvoltare și servicii. Pe de altă parte, ea a făcut posibilă dezvoltarea și transformarea modelelor de colaborare în cazul clienților existenți.

În același timp, echipele noastre Automotive, parte a diviziei Inginerie, au înregistrat o creștere de peste 230% la nivelul numărului de membri, pe măsură ce industria auto s-a redresat după reculul resimțit în 2020, ca urmare a pandemiei Covid-19.

Creșterea accelerată a numărului de specialiști, precum și a nivelului de complexitate și amploare al proiectelor a condus în mod firesc la crearea unor linii puternice de management și leadership, atât în cadrul diviziei Digital, cât și al diviziei Inginerie. Astfel, echipele sunt coordonate de ingineri seniori cu expertiză tehnică ridicată și o vastă experiență în colaborarea cu jucători cheie globali din cele mai active industrii.

Susținem dezvoltarea profesională a colegilor noștri prin programe de pregătire specifice și cursuri organizate atât intern, cât și cu sprijinul partenerilor externi. Pachetul de beneficii este, de asemenea, permanent actualizat. El a fost adaptat și, în acord cu specificul proiectului, include toate cele 3 moduri de lucru: full-time la birou, full-time acasă și hibrid. De altfel, mediul nostru de lucru a fost întotdeauna unul deschis, relaxat, iar Work from home a devenit o componentă permanentă a culturii noastre organizaționale.

BVB | Știri BVB

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (28/06/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/06/2022)

Act aditional Contract de imprumut cf. art. 234 lit. i Reg. 5 din 2018

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/06/2022)

Tranzactii de tipul celor enumerate la art. 19 din Reg. privind abuzul de piata

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (28/06/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.06.2022 - 27.06.2022