Moneda naţională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depăşeşte cu un singur ban nivelul maximum din 6 mai, nu indică o prăbuşire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală şi controlată, consideră preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz.
“Din perspectiva economică, trebuie spus foarte clar ce este şi ce nu este recordul de astăzi, care depăşeşte cu un singur ban maximumul din 6 mai. Variaţia zilnică este de 0,27%, iar deprecierea cumulată faţă de nivelul din aprilie este de aproximativ 3,7%. Nu este cazul să discutăm despre o prăbuşire a leului, mai degrabă despre o depreciere graduală şi controlată. BNR a tolerat-o de fiecare dată când şocul a fost intern şi mai ales de natură politică. Diagnosticul corect îl dă comparaţia regională, în condiţiile în care, în aceeaşi zi, randamentul titlurilor româneşti pe 10 ani a urcat la 7,2%, în timp ce randamentele din Polonia, Cehia şi Ungaria au scăzut. Riscul este, prin urmare, idiosincratic, specific României, şi nu unul regional sau global. Investitorii evaluează credibilitatea guvernării, nu stocul de ajustare deja realizat. Aici apare paradoxul pe care trebuie să-l explicăm publicului, şi anume că deficitul cash este în scădere semnificativă faţă de anul trecut, iar inflaţia a coborât la 6,2%. Cu toate acestea, leul se depreciază. Explicaţia ţine de priorităţi: piaţa nu mai cumpără rezultatele trecute, acum cumpără predictibilitate. Pentru piaţă contează trei lucruri: un guvern cu puteri depline, rectificarea bugetară şi, mai ales, un buget pe 2027 care să continue consolidarea”, a explicat miercuri, pentru AGERPRES, Jakubowicz.
El a afirmat că efectele nu trebuie nici minimizate, nici dramatizate.
“O depreciere persistentă se transmite parţial în preţuri, deci reduce spaţiul BNR pentru relaxarea dobânzii de politică monetară. Vulnerabilitatea este reală, pentru că economia se află deja în zona de risc stagflaţionist semnalată chiar de conducerea BNR. Recomandarea mea pentru companii este gestiunea riscului, nu speculaţia. Firmele cu costuri sau datorii în euro şi venituri în lei ar trebui să îşi revizuiască clauzele de preţ şi să ia în calcul instrumente de acoperire a riscului valutar. Persoanelor fizice le recomand să nu cumpere euro în panică”, a mai spus Flavius Valentin Jakubowicz.
Moneda naţională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2788 lei, în urcare cu 1,41 de bani (+0,27%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2647 lei. Este cea mai slabă cotaţie a leului în raport cu euro din acest an.