Update articol:

Johnson & Johnson a lansat studiul clinic final al unui vaccin pentru coronavirus într-o singură doză

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Johnson & Johnson a lansat, miercuri, studiul clinic final al unui vaccin pentru coronavirus (Covid 19), într-o singură doză, pe 60.000 de participanţi, care ar putea simplifica distribuirea a milioane de doze, comparativ cu alte vaccinuri pentru coronavirus care necesită administrarea în două doze, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Compania se aşteaptă să obţină rezultatele studului clinic de fază a treia până la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor, a declarat dr. Paul Stoffels, directorul ştiinţific al J & J, într-o conferinţă de presă comună cu oficiali ai Institutului Naţional de Sănătate şi ai administraţiei Trump.

Vaccinurile rivale ale Moderna, Pfizer şi AstraZeneca necesită administrarea în două doze

Vaccinurile pentru coronavirus ale Moderna, Pfizer şi AstraZeneca necesită administrarea în două doze, la un interval de câteva săptămâni, ceea ce le face mult mai dificil de administrat.

”Beneficiile unui vaccin într-o singură doză pof fi profunde în ceea ce priveşte campaniile de imunizare în masă şi controlul global al pandemiei”, a afirmat într-un interviu telefonic dr. Dan Barouch, cercetător în domeniul vaccinurilor la Harvard, care a contribuit la dezvoltarea vaccinului pentru Covid-19 al J & J.

Obiectivul studiului este de a testa dacă vaccinul poate preveni formele moderate şi severe ale Covid-19 după o singură doză, dar va analiza şi dacă vaccinul poate preveni forme grave de boală, care necesită intervenţie medicală, şi dacă poate preveni cazurile mai uşoare.

Stoffels a spus că J&J speră să primească un răspuns referitor la eficacitatea vaccinului  pentru coronavirus ”până la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor”.

Nu este clar cât de repede poate obţine compania aprobarea vaccinului de către autorităţile de reglementare, dar J&J intenţionează să îl fabrice în avans, astfel încât să poate începe distribuirea rapid.

Citeste si: Coronavirus: Un vaccin potenţial dezvoltat de Sinovac, aprobat pentru utilizare de urgenţă în China (surse)

CoronaVac, un vaccin potenţial dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de grupul Sinovac Biotech Ltd, a fost aprobat în luna iulie pentru a fi utilizat în regim de urgenţă ca parte a unui program prin care China doreşte să vaccineze grupurile de mare risc, precum personalul medical, a dezvăluit, recent, o sursă familiarizată cu această chestiune, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

 

Coronavirus: 1.767 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în 24 de ore

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025