Update articol:

Justiţia britanică a autorizat oficial extrădarea lui Julian Assange în SUA

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Justiţia britanică a autorizat în mod oficial extrădarea lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, în Statele Unite, care vor să-l judece pentru spionaj, informează AFP, potrivit Agerpres.

Tribunalul Westminster Magistrates de la Londra a emis în mod oficial o ordonanţă de extrădare a lui Assange şi revine acum ministrului de interne Priti Patel să o aprobe, deşi avocaţii apărării mai pot încă să facă apel la Înalta Curte.

Prins într-o îndelungată saga judiciară, australianul este căutat de justiţia americană care vrea să-l judece pentru difuzarea, începând din 2010, a peste 700.000 de documente clasificate cu privire la activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak şi Afganistan.

Urmărit în temeiul unei legi împotriva spionajului, el riscă 175 de ani de închisoare, într-un caz denunţat de organizaţii de apărare a drepturilor omului drept un grav atac împotriva libertăţii presei.

Pe 14 martie, Julian Assange a văzut dispărând una din ultimele sale speranţe de a evita extrădarea, odată cu refuzul Curţii Supreme britanice de a-i examina recursul.

BVB | Știri BVB
Turbo Long Certificates on Volkswagen AG (RBVWTL3) (15/10/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 11:46 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (15/10/2026)

Contract cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018

Sphera Franchise Group (SFG) (15/10/2026)

Deschiderea unui nou restaurant