Update articol:

Kazahstanul nu intenţionează să se retragă din OPEC+

OPEC

Producţia de petrol a Kazahstanului în primul semestru din 2025 a crescut în ritm anual cu aproximativ 11,6%, la 49,9 milioane tone metrice, în timp ce ţara nu intenţionează să părăsească OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) când va decide asupra nivelului producţiei de petrol, au anunţat marţi oficiali de rang înalt, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Republica din Asia Centrală a depăşit constant cotele stabilite de OPEC+, ceea ce a provocat nemulţumiri în rândul unor state membre, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi menţină anonimatul. Kazahstanul este unul dintre principalii 10 producători globali de petrol.

Ministrul Energiei, Erlan Akkenzhenov, a informat joi că Kazahstanul a exportat 39,6 milioane tone metrice de petrol (1,64 milioane barili pe zi), în timp ce exporturile din acest an sunt estimate la 70,5 milioane tone metrice.

Separat, premierul Olzhas Bektenov a spus că Kazahstanul nu intenţionează să părăsească OPEC+, deşi nu a reuşit să respectele cotele de producţie. Prim ministrul a explicat că aceste evoluţii vin în urma extinderii zăcământului petrolier Tengiz, condus de gigantul american Chevron.

Cota Kazahstanului stabilită de OPEC+ ar urma să crească la 1,532 milioane barili pe zi în august, de la 1,514 milioane barili pe zi în iulie.

Kazahstanul, care pompează aproximativ 2% din petrolul global, are şi alte mari zăcăminte petroliere, precum cele din Kashagan şi Karachaganak, operate de giganţi petrolieri occidentali.

În ultimul an, respectarea de către statele membre OPEC+ a ţintelor lor individuale de producţie s-a înrăutăţit.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (06/11/2026)

Modificare calendar financiar 2026

ROMCARBON SA (ROCE) (06/11/2026)

Implementare proiect investitii finantat din fonduri nerambursabile

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/11/2026)

Structura actionariat la data de 31.10.2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/11/2026)

Resincronizarea Unitatii 1 CNE Cernavoda la Sistemul Energetic National