Khadim Abdulla Aldarei: “Focusul nostru este să dezvoltăm Insula Mare a Brăilei, să creăm aici produse cu valoare adăugată” (INTERVIU VIDEO)

Vrem să folosim Constanţa ca hub logistic pentru mărfuri

Fondul de investiții Al Dahra Holding din Emiratele Arabe Unite a preluat, anul trecut, Agricost Brăila, cel mai mare producător agricol din România, deținut de antreprenorul Constantin Duluțe. Agricost Brăila are în arendă o suprafață de 57.000 hectare în Insula Mare a Brăilei, pentru care primește subvenții de circa 10 milioane de euro pe an. Conducerea  Al Dahra Holding a anunţat atunci că va investi la Brăila  circa 500 milioane de dolari  în următorii 5 ani. Șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyanm, fost vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și președinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera,  controlează Al Ain Holding, din care face parte Al Dahra Holding, cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, cu o cifră de afaceri de 1 miliard de dolari.

Khadim Abdulla Aldarei, Vicepreședinte și Co-fondator al Al Dahra, prezent, astăzi, la evenimentul  Agricost Open Day, ne-a răspuns la câteva întrebări.  

…………………

 

 

Reporter: Care au fost principalii factori care v-au determinat să cumpăraţi  Agricost (Insula Mare a Brăilei)?

Khadim Abdulla Aldarei: Eram în căutarea unei investiții în agricultură pe scară largă, care să se potrivească strategiei şi brandului nostru, pentru că noi suntem o companie agricolă mare. Am vrut o zonă agricolă strategică, care să aibă apă, logistică şi pământ fertil. Am ales Insula Mare a Brăilei pentru că are toate aceste ingrediente, se potriveşte strategiei noastre şi vrem să o dezvoltăm din ce în ce mai mult.

Insula Mare a Brăilei e foarte promiţătoare, este unică, dar are încă multe suprafeţe care trebuie să fie dezvoltate, pentru a fi un pionier nu numai la nivel european, ci chiar mondial.

Modelul de business al Dahra – vindem ceea ce producem, dar încercăm să-i angajăm pe fermieri să lucreze la standardele noastre, cu noi. Vrem să creăm o mare comunitate.           

Reporter: Care este valoarea investițiilor pe care doriți să le faceți aici și în cât timp?

Khadim Abdulla Aldarei: Aşa cum am spus când am cumpărat, avem în plan să investim aici circa 500 milioane de dolari. Până acum, am cheltuit 80%, iar pentru restul de 20% căutăm proiecte care să aducă valoare adăugată, nu doar pentru noi, ci pentru piaţa locală, pentru cetăţenii români.

Suntem în discuţii cu guvernul pentru a vedea cum putem prelungi concesiunea terenului pentru a vedea ce investiţii vom face în viitor. Pentru că ne gândim la proiecte de investiţii pe termen mai lung, gen irigaţii, construirea unui hub de cereale şi fertilizatori, care necesită bani mulţi.

O investiţie pe care o avem în vedere sunt fermele de animale. România este foarte cunoscută în acest domeniu. Vrem să lucrăm cu autorităţile şi alte entităţi să dezvoltăm acest concept. Sper ca până la finalul anului să decidem când vom putea demara astfel de investiţii.

Reporter: Ce fel de tehnologie veți folosi pentru investiţiile din Insula Mare a Brăilei?

Khadim Abdulla Aldarei: Am ales Agricost (Insula Mare a Brăilei) şi pentru modul cum fac ei afacerile. Este un model unic de business, care ne place.

Vrem să folosim aici cea mai bună tehnologie care să crească randamentul şi să reducă costurile, să fim competitivi şi prietenoşi cu mediul înconjurător. Aici ne bazăm pe propria tehnologie. 

Folosim tehnologie de orice fel, inclusiv americană, pentru că avem o poziţie importantă pe piaţa agricolă din SUA. Astfel, avem posibilitatea să fim apropiaţi de cele mai bune practici în ceea ce priveşte irigaţiile, maşinile şi know how.

Reporter: Aveţi în vedere dezvoltarea pe orizontală la Agricost Insula Mare a Brăilei pentru crearea de produse cu valoare adăugată?

Khadim Abdulla Aldarei: Absolut. Acesta este unul din cele mai importante lucruri pe care le avem în vedere aici. Suntem în discuţii pentru a studia care sunt cele mai bune proiecte care pot aduce valoare, nu ne gândim doar la exportul de cereale, ci la piaţa locală.     

Ne gândim la proiecte gen sere. Studiile ne vor arăta care sunt cererile ţării.

Avem în vedere ca 40-50% din produse să fie pentru piaţa locală, restul să fie exportate la nivel regional, chiar internaţional.     

Buzdugan (Agricost): Programul nostru este de a înfiinţa în Insula Mare a Brăilei 12.500 de hectare cu lucernă; profitabilitatea depăşeşte 500 euro/hectar

 

Reporter: Intenţionaţi să cumpăraţi suprafeţe de teren în România?    

Khadim Abdulla Aldarei:  Ne uităm tot timpul la oportunităţi. Dar, momentan, focusul nostru este să dezvoltăm Insula Mare a Brăilei, să creăm produse cu valoare adăugată. Vrem să valorificăm ce avem.

Noi avem un program special, unic, prin care avem o relaţie pe termen lung cu fermierii, care produc pentru noi, pe baza unor contracte pe termen lung, diferite produse pe care le vindem. Îi ajutăm să-şi dezvolte fermele cu ce nu au ei.

Acest model de business este foarte de succes în Spania, SUA, Italia  şi vrem să-l aducem în curând şi în România şi Serbia.        

Reporter: Vă gândiţi să vă extindeţi şi în alte state din regiune?      

Khadim Abdulla Aldarei: Suntem activi în Serbia, în Bulgaria avem o platformă de tranzacţionare, avem discuţii şi cu alte ţări vecine României şi analizăm toate oportunităţile de investiţii.

Vrem să folosim Constanţa ca hub logistic pentru mărfuri, atât ca importuri pe care să le distribuim în regiune, dar şi pentru export.

 

 

Grupul Al Dahra desfășoară afaceri în peste 20 de țări, deține și exploatează o bază mare de active, incluzând o suprafață de peste 200.000 hectare, 8 fabrici de presare și producție de furaje, 4 unități de măcinare a orezului și 2 instalații de măcinare a făinii.

 

BVBStiri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

DAFORA SA (DAFR) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

ROMCAB SA (MCAB) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020