Compania internaţională Klarwin a semnat un parteneriat cu Asociaţia Română pentru Smart City, alăturându-se celor peste 260 de instituţii, companii, universităţi şi ONG-uri care pun umărul la dezvoltarea ţării.
Conform unui comunicat, prin această colaborare, Klarwin îşi doreşte să răspundă cu soluţii sustenabile la unele dintre provocările cu care se confruntă comunităţile din România: nevoia de creştere a calităţii aerului şi a apei, respectiv asigurarea unui management integrat şi performant al deşeurilor.
“Ne dorim o Românie smart, în care comunităţile răspund provocărilor într-o manieră adaptată secolului în care trăim, în care monitorizarea serviciilor publice de apă şi salubritate se face digital, în care elevii respiră aer curat în şcoli. Parteneriatul cu Smart City vine natural, regăsindu-ne în cultura organizaţională şi în climatul de valori promovate de aceştia. Ne bucurăm când oamenii buni se adună şi avem încrederea că participarea Klarwin în acest proiect va aduce un câştig semnificativ comunităţilor locale şi că vom da tonul, împreună, unui nou model de guvernare a oraşelor inteligente”, a declarat Adrian Dobre, fondator şi CEO Klarwin.
Klarwin oferă soluţii unice pentru filtrarea, separarea, purificarea, respectiv tratarea apelor şi a aerului, pentru peste 250 de clienţi din nouă ţări. În ceea ce priveşte managementul deşeurilor, compania propune sisteme integrate, sustenabile pentru ţările cu venituri mici şi mijlocii.
“Ne-am remarcat prin proiecte de referinţă pentru protecţia mediului, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Colaborăm cu succes la tratarea levigatului în peste 60 de proiecte şi am proiectat mai bine de 40 de instalaţii de biogaz. Numele Klarwin se leagă de trilioane de litri de apă folosite în industria pharma şi de atenţia deosebită pe care o acordăm impactului pe care toate sistemele noastre le au asupra mediului”, a explicat Lucian Pavel, managerul Departamentului pentru Protecţia Mediului din cadrul Klarwin.
În ceea ce priveşte proiectele Smart City în care se va implica sau pe care le va coordona Klarwin, acestea urmează să fie stabilite de comun acord, în perioada imediat următoare.
Klarwin este lider european în domeniul aplicaţiilor industriale destinate filtrării, separării şi purificării. În calitate de partener oficial şi exclusiv al Pall Corporation şi Blueair, Klarwin furnizează servicii şi produse inovative marilor corporaţii din domeniul farmaceutic, al apelor potabile şi industriale, energetic şi al producţiei de maşini.