Autor: Dumitru Chisăliță, Președinte AEI
Astăzi, 8 octombrie 2026, unitatea 6 a centralei nucleare Kozlodui este programată să se oprească pentru revizia anuală și reîncărcarea cu combustibil. Revenirea este prevăzută pentru sfârșitul lunii noiembrie. Unitatea 5 continuă să funcționeze, însă puterea sa este condiționată de nivelul Dunării și de asigurarea apei necesare centralei. Este o oprire planificată, dar momentul ei complică bilanțul energetic al regiunii și, implicit, al României.
Retragerea temporară a unui grup de aproximativ 1.000 MW reduce producția disponibilă într-o perioadă în care zilele se scurtează, temperaturile pot coborî, iar consumul de seară crește. România trebuie să privească această schimbare prin prisma propriei dependențe de importuri în orele în care producția internă nu acoperă cererea.
Am pornit de la profilurile orare recente de consum și producție, rotunjite și ajustate pentru o zi lucrătoare din octombrie. De exemplu, profilurile recente arată consumuri de seară de circa 6.400–6.700 MW în România, 5.400–5.600 MW în Ungaria și aproximativ 4.000 MW în Serbia. Acestea sunt repere istorice, nu valori prognozate pentru astăzi (sursa: worldpowermonitor).

Problema este că vecinii pot avea nevoie de energie în aceleași ore în care avem nevoie și noi.
Dacă răcirea vremii cuprinde simultan România, Ungaria și Balcanii, cererea regională crește. Dacă se adaugă vânt slab și indisponibilități la centrale, surplusurile disponibile pentru export se reduc. În aceste condiții, importul devine mai scump și mai greu de asigurat.
Bulgaria poate continua să exporte electricitate și după oprirea unității 6. Dar cantitatea disponibilă depinde de producția celorlalte centrale și de consumul propriu. Ungaria poate facilita accesul la energia din Europa Centrală, însă are și ea nevoie de importuri. Energia trebuie să existe la capătul traseului, iar rețelele trebuie să permită transportul ei până în România.
Pentru a înțelege dimensiunea riscului, putem folosi un scenariu de lucru la un consum de seară de 7.600 MW și o producție internă de 4.900 MW, România ar avea nevoie de 2.700 MW din import. Dacă în acea oră ar putea atrage doar 2.500 MW, ar rămâne o diferență de 200 MW de acoperit prin producție suplimentară, flexibilitate sau reducerea consumului. Aceste valori sunt ipoteze de analiză, nu o prognoză oficială.

Mai mult, echilibrarea producției cu cererea nu epuizează problema siguranței. Sistemul trebuie să păstreze rezerve pentru pierderea neașteptată a unui grup sau a unei legături de transport. Un bilanț care se închide la limită poate deveni vulnerabil la prima avarie.
Nebulozitatea adaugă presiune, dar efectul ei trebuie explicat corect. După apus, fotovoltaicul contribuie oricum foarte puțin. Norii reduc însă producția din timpul zilei, energia disponibilă pentru încărcarea bateriilor și posibilitatea de a păstra apa din acumulări pentru vârful de seară. În orele critice contează decisiv centralele disponibile, hidroenergia, vântul, stocarea încărcată și importurile efectiv realizabile.
Evaluarea mea este că România poate acoperi cererea în majoritatea serilor din octombrie. În serile reci, cu vânt slab și avarii suplimentare, marja poate deveni însă foarte mică. Oprirea Kozlodui 6 crește presiunea asupra acestei marje; singură, nu justifică anticiparea unor întreruperi generalizate.
Primul efect probabil este economic: energie mai scumpă în orele de vârf. Când producția disponibilă scade, piața apelează la alternative mai costisitoare. Pentru furnizorii expuși acestor ore cresc cheltuielile de achiziție și riscul, care se pot reflecta ulterior în ofertele către consumatori. Facturile nu cresc automat astăzi, dar costul vulnerabilității poate ajunge în contractele viitoare.
Autoritățile trebuiau să prezinte public un bilanț credibil pentru serile dificile: producție disponibilă, importuri realizabile, rezerve și măsuri pentru o avarie suplimentară. Puterea instalată și mediile lunare nu răspund acestei întrebări.
Revizia de la Kozlodui era cunoscuta. Tocmai de aceea, România trebuia să se fi pregătit pentru ea.
Securitatea energetică se măsoară în capacitatea de a acoperi ora dificilă, la un cost suportabil. Oprirea Kozlodui 6 ne obligă să demonstrăm câtă siguranță avem în acea oră.