Update articol:

La 20 de ani, OSCAR Downstream deservește peste 5.000 de parteneri prin cel mai mare lanț logistic integrat deținut de o companie românească în industria petrolieră

Luna aceasta se împlinesc 20 de ani de la înființarea OSCAR Downstream, care deservește peste 5.000 de parteneri prin cel mai mare lanț logistic integrat deținut de o companie românească în industria petrolieră, potrivit unui comunicat al companiei.

Portofoliul OSCAR include în principal furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuție variate: vânzare en-gross, stații de incintă OSCAR DIESELpoint și carduri de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii și fiecărui client în parte. De-a lungul timpului a fost  completat portofoliul cu benzină, bitum și lubrifianți.

Oficialii Oscar spun: “Bazându-ne pe o infrastructură logistică modernă și extinsă ce include o rețea de depozitare proprie cu o capacitate de stocare  de 65.500 mc și o flotă moderna de 77 autocisterne, OSCAR susține promisiunea de calitate făcută partenerilor săi.  Suntem astăzi cea mai mare companie petrolieră independentă distribuitoare de carburant din România”.

Astăzi, la 20 de ani, OSCAR este cea mai mare companie independentă din industria petrolieră din România, cu capital 100% românesc:

  • 50 milioane de euro, investiții totale în ultimii 5 ani
  • > 450 angajați
  • O gamă largă de servicii și produse adaptate nevoilor clienților B2B și B2C:
    • 80 de stații de alimentare în rețeaua natională OSCAR, pe pricipalele rute comerciale, cu 49 de benzinării în franciză sub brandul RO și 31 de stații exclusive B2B, sub brandul DIESELpoint Access
    • 2400 de stații de incintă, active la nivel național, sub brandul OSCAR și DIESELpoint Access
  • Un lanț logistic integrat, ce asigură o calitate controlată pe fluxul de distribuție, cu:
    • 500 mc capacitate de stocare a carburantului în cele 7 depozite de carburant, dintre care 4 Greenfield
    • 77 autocisterne în flota proprie
    • o acoperire optimă pentru distribuția carburantului la nivel național.

Peste 450 de angajați, pe o structură optimă, cu roluri bine definite, ce acoperă toate departamentele necesare unei funcționări eficiente, și-au adus contribuția pentru ca OSCAR să fie recunoscut și apreciat ca un jucător important pe piața petrolieră din România.

“Fiecare om, indiferent de poziția sa în companie, are un rol important în ansamblul funcțional al acesteia. De aceea atenția noastră se îndreaptă cu respect și grijă spre fiecare dintre ei. Am investit continuu în ultimii ani pentru dezvoltarea și creșterea unei echipe solide, consolidarea experienței acumulate și creionarea unei infrastructuri de viitor“, afirmă acționarul companiei, Alin Niculae.

Oficialii Oscar precizează: “Cei 20 de ani, se împlinesc după traversarea unui an atipic, cu o dinamică aparte și o predictibilitate foarte scăzută, datorită restricțiilor pandemice impuse la nivel global. Adaptabilitatea OSCAR, experiența de 20 de ani pe piața românească și încrederea partenerilor, și-a spus cuvântul. A fost un an în care s-a pus accent pe consolidare, pe susținerea partenerilor și pe parteneriatele pe termen lung, reușind astfel atingerea obiectivelor propuse de optimizare a activității, creștere a bazei de clienți B2B, cu companii din toate domeniile de activitate, și extinderea rețelei de benzinării în franciza RO.

Pe termen lung obiectivul OSCAR este acela de a păstra flexibilitatea și adaptabilitatea business-ului la o piață tot mai dinamică, atât B2B cât și B2C, de a extinde activitatea punând clientul pe primul plan și în același timp, de a continua să respecte promisiunea făcută acestora: Aceleași valori, în fiecare parteneriat”.

Istoria OSCAR, prin ochii OSCAR

Istoria OSCAR a început acum 20 de ani, pe o piață foarte dinamică, cu mulți jucători însă în același timp, cu un foarte mare potențial de dezvoltare.

  • În 2004, pentru prima dată în România, OSCAR a introdus conceptul stațiilor de incintă, sub brandul DIESELpoint. Un concept integrat de servicii și produse ce oferă propriul control al consumului de carburant, o alimentare rapidă și mentenanța stației de incintă.
  • În 2007 am achiziționat prima autocisternă proprie, având în minte dezvoltarea unui lanț logistic integrat care să asigure o acoperire optimă la nivel național și un control complet pentru OSCAR, asupra termenelor de livrare și a calității produsului.
  • În 2010 am deschis prima stație de alimentare destinată exclusiv companiilor, sub brandul DIESELpoint Access, un concept gândit ca o completare a soluției de alimentare prin stațiile de incintă oferind astfel acces la o rețea națională.
  • În 2016 am setat obiectivele pe zona de retail cu un brand propriu pentru rețea și carburanți aditivați. Astfel a apărut rețeaua de parteneri în franciză – RO concept OSCAR – ca o completare a rețelei B2B, cu produse și servicii specifice atât pentru mașină, cât și pentru sofer și partenerii săi de drum.
  • În 2017 a fost deschisă prima stație RO, ajungând astăzi la 49 de stații partenere și un total de 80 stații de alimentare în rețeaua OSCAR. Toate cele 80 de stații beneficiază de lanțul logistic integrat OSCAR și de suportul oferit de echipa OSCAR.
  • Am ajuns astfel la 20 de ani, privim cu încredere spre viitor și avem planuri sustenabile de dezvoltare.

 

BVBStiri BVB

AAGES S.A. (AAG) (20/09/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17 septembrie 2021

SOCEP S.A. (SOCP) (20/09/2021)

Neintrunire cvorum AGA O&E 20.09.2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (20/09/2021)

Numire Reprezentant Permanent Administrator

Turbo Long on Volkswagen AG Vorzuge (RCVWTL1) (20/09/2021)

Reluare tranzactionare - ora 13:05 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/09/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17 septembrie 2021