Update articol:

Lideri mondiali şi regionali s-au reunit în Oman pentru a-i aduce un ultim omagiu sultanului Qaboos

Sursa foto: twitter.com/fqyconsult/status/1216348429896556544/photo/1

Lideri din mai multe ţări – unele aflate în relaţii ostile – s-au reunit duminică în Oman, pentru a-i prezenta condoleanţe noului sultan, Haitham bin Tariq al-Said, după decesul predecesorului acestuia, Qaboos bin Said, potrivit Agerpres.

Printre cei prezenţi la Muscat s-au numărat emirii din Qatar şi Emiratele Arabe Unite (EAU), state aflate de mai multă vreme într-o dispută, precum şi ministrul de externe al Iranului, inamic atât al EAU, cât şi al Arabiei Saudite, aliata SUA.

Sâmbătă, după ce a preluat puterea în Oman, noul sultan a promis că va continua politica externă a lui Qaboos, care – cu susţinerea Occidentului – a contribuit timp de cinci decenii la aplanarea tensiunilor în regiune, între vecinii mai mari – Iranul şi Arabia Saudită. Omanul a reuşit să rămână neutru în disputa altor ţări din Golful Persic cu Qatarul şi a contribuit la medierea unor negocieri secrete între Statele Unite şi Iran, în 2013, în urma cărora Teheranul şi puterile internaţionale au ajuns la acordul nuclear din 2015.

Sultanul Qaboos a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 79 de ani.

Preşedintele american Donald Trump l-a apreciat ca pe un adevărat partener al SUA, în mandatele la Casa Albă a nouă preşedinţi. “Eforturile sale fără precedent de a începe dialoguri şi de a realiza pacea în regiune ne-au arătat importanţa deschiderii faţă de toate punctele de vedere”, a declarat Trump.

Guvernul Regatului Unit a anunţat că la ceremonia de la Muscat participă atât premierul Boris Johnson, cât şi Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic. Lor li s-a alăturat şi emirul Kuweitului, şeicul Sabah al-Ahmad al-Sabah, în vârstă de 90 de ani, ultimul reprezentant al vechii generaţii de lideri din zona Golfului Persic, precum şi fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy. 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDMN si EFSA

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare