Multe ATR, puțini MW puși în funcțiune
Prin planurile sale de înverzire, Europa și-a asumat pierderea puterii sale economice și a capacității industriale, a declarat Lorant Antal, președintele Comisiei de Energie din Senatul României la cea de-a VI-a ediție a Forumului Energiei, precizând că urgentarea tranziției verzi duce la slăbirea economiei europene și a performanței noastre industriale.
“Prețurile la energie cresc, energia verde nu poate asigura aprovizionarea cu energie în bandă de care au nevoie întreprinderile, iar reglementarea excesivă le sufocă activitatea. Rezultatul: companii gigant părăsesc continentul, iar locurile de muncă dispar. Neglijarea gazelor naturale la nivel european este în contradicție cu tendințele globale: producția și consumul cresc peste tot, deoarece economia are nevoie de gaze naturale. România ar trebui să profite de aceste tendințe, dat fiind că din 2027 va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Europa”, este de părere Lorant Antal.
Potrivit domniei sale, la nivelul politicilor publice, al politicilor energetice din UE este nevoie de schimbare:
“Aș vrea să vă dau câteva date relevante. La începutul anilor 2000, producția de aluminiu din Europa reprezenta 30% din producția mondială. Situația actuală – producția de aluminiu a scăzut sub 5%.
La începutul anilor 2000, industria oțelului din Europa reprezenta 23,1% din producția mondială de oțel, în 2022 a scăzut la 7,2%.
În 2002, industria chimică din Europa a reprezentat aproximativ 27% din vânzările mondiale de produse chimice, astăzi a scăzut la aproximativ 14%,
La industria îngrășămintelor – Europa a trecut de la statutul de exportator la cel de importator.
Aceste date arată foarte clar că Uniunea Europeană, prin politicile publice, prin tranziția verde, și-a asumat să piardă din puterea economică și din capacitățile industriale.
UDMR, formațiunea politică din care fac parte eu și domnul președinte Bende Sandor, nu a fost niciodată împotriva tranziției energetice. Noi suntem pentru și credem în tranziția energetică, în tranziția verde, dar încercăm să tragem semnale de alarmă cu privire la anumite aspecte legate de această tranziție și este foarte important să le tratăm cu maximă seriozitate.
La nivel mondial, potrivit statisticilor din 2023 raportate la datele statistice din 2019, producția de gaze naturale a crescut cu 8,3%, iar consumul de gaze naturale a crescut cu peste 6%. Dacă este să tragem o concluzie pe baza acestor date statistice, înseamnă că, în afară de Europa, tot restul lumii consumă și produce mai mult gaz, pentru că în industrie – dacă vrei să ai industrie – este nevoie să produci și să consumi gaze naturale, iar România este în situația în care are potențialul de a deveni un producător important de gaze naturale”.
Miza alegerilor din 9 iunie este inițierea schimbării în UE, trebuie să alegem o Europă care devine mai puternică, nu una care își pierde încet-încet relevanța economică globală, a mai spus domnul Antal, menționând: “Tranziția verde este extrem de importantă. Eu cred că trebuie să avem puterea ca la alegerile din 9 iunie să dăm o forță Parlamentului European ca să poată să revizuiască documentele extrem de importante privind Green Deal și tranziția verde”.
- Multe ATR, puțini MW puși în funcțiune
Avem ATR-uri emise pentru peste 40.000 de MW, dar în 2022 s-au pus în funcțiune 25 MW regenerabili, în 2023 s-au pus în funcțiune 450 MW solar, 72 eolian și 1000 de MW care vin de la prosumatori, a mai spus domnul Lorant Antal, precizând: “Să nu se înțeleagă că eu sunt împotriva regenerabilelor sau aș dori să stric investițiile unor companii importante care vin să cheltuiască în România miliarde. Dar văd multe știri că se fac proiecte , dar se concretizează foarte puține. Să cheltuiască miliardele aici în România, pe proiecte funcționale!
Am înțeles că anul acesta o să fie un val important de punere în funcțiune a regenerabilelor. Să dea Domnul! Nu suntem împotrivă, dar cred că avem nevoie de industrie. Iar când vorbim despre reindustrializare, atunci eu mă refer și la IMM-uri, la acele societăți care au capacitatea să producă un produs aici în România – că au 30 de angajați, 40, 50, 100 și cred că aceste companii au nevoie și de susținere guvernamentală, au nevoie de susținere din toate punctele de vedere ca să poată să fie prezente pe piețele europene”.