Senatorul PNL Lucian Rusu a fost ales Președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României. El a transmis: „Am primit cu responsabilitate votul de astăzi al colegilor senatori pentru preluarea funcției de președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României.
Este o responsabilitate importantă, mai ales pentru că la nivelul Uniunii Europene traversăm o perioadă a deciziilor care vor influența dezvoltarea României pentru mulți ani de acum înainte. România este un stat care respectă regulile europene, dar care trebuie să își apere mai bine interesele în Europa și să fie un partener activ.
Apartenența la Uniunea Europeană ne-a adus oportunități extraordinare. Spre exemplu, eu, ca ieșean, văd acest lucru în fiecare kilometru de autostradă care, în sfârșit, leagă Moldova de celelalte regiuni ale țării. Dar pentru ca România să continue să se dezvolte, trebuie să fim mai activi și mai prezenți atunci când se negociază deciziile importante pentru Europa.
Un prim obiectiv este, așadar, viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034. Avem nevoie în continuare de fonduri europene pentru infrastructură, pentru dezvoltarea regiunilor, pentru agricultură și pentru modernizarea economiei. Simplificarea accesării fondurilor este necesară, dar trebuie să ne asigurăm că România folosește cât mai bine aceste oportunități.”
Fiecare euro european trebuie să se transforme în investiții, locuri de muncă și dezvoltarea comunităților, apreciaza Lucian Rusu: „Un al doilea obiectiv este consolidarea rolului României în securitatea și energia Europei.
România are o poziție strategică importantă la Marea Neagră și pe flancul estic al Uniunii Europene și al NATO. Această poziție ne oferă un avantaj, dar și o responsabilitate. Trebuie să contribuim activ la securitatea Europei și să ne folosim mai bine poziția strategică.
Un exemplu foarte concret este programul SAFE. România a primit deja prima tranșă de 2,5 miliarde de euro. Este o oportunitate importantă dar trebuie să ne asigurăm că această finanțare este folosită strategic, rapid și eficient, astfel încât să însemne cât mai multă producție, investiții și locuri de muncă în România.
În același timp, ultima perioadă ne-a arătat clar că securitatea energetică nu mai este doar o problemă economică. Este o problemă de securitate națională și europeană. România are resurse și proiecte importante care pot contribui la securitatea energetică a Europei, iar interesele noastre trebuie susținute atunci când se stabilesc politicile europene în acest domeniu.
Nu în ultimul rând, Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate pentru România și pentru Uniunea Europeană. Suntem și trebuie să rămânem principalii susținători ai acestui proces de aderare care pentru noi însemnă mai mult decât o chestiune de politică externă.”
El a concluzionat: „Vreau ca România să fie prezentă acolo unde se iau deciziile, să vină cu soluții și să își apere interesele. Viitorul înseamnă o prezență activă și constructivă în Uniunea Europeană.”