Update articol:

Lucian Rusu, PNL: A fost semnat contractul pentru furnizarea şi montarea echipamentelor hidromecanice ale Barajului şi Amenajării Hidroenergetice Paşcani

Lucian Rusu, PNL: A fost semnat contractul pentru furnizarea şi montarea echipamentelor hidromecanice ale Barajului şi Amenajării Hidroenergetice Paşcani
 - poza 1

Senatorul PNL Lucian Rusu a anunţat semnarea contractului pentru furnizarea şi montarea echipamentelor la Barajul Hidroenergetic de la Paşcani, în valoare totală de 93,3 milioane de lei, lucrările începute în urmă cu 40 de ani fiind finalizate în proporţie de peste 70 la sută. Contractul a fost atribuit companiei germane DSD Noell, după o procedură care a inclus două licitaţii, o contestaţie admisă şi un proces în instanţă.

El a scris: “După aproape 40 de ani de la începerea investiției, a fost semnat contractul pentru furnizarea și montarea echipamentelor hidromecanice ale Barajului și Amenajării Hidroenergetice Pașcani – un pas decisiv fără de care investiția nu putea fi finalizată.

Contractul, în valoare de 93,3 milioane de lei, a fost atribuit unei companii germane, după o procedură complexă care a inclus două licitații, o contestație admisă și un proces în instanță.

Barajul, început în 1985, este realizat în proporție de aproximativ 70%, iar centrala hidroelectrică în proporție de circa 80%. Urmează montarea echipamentelor, finalizarea lucrărilor și conectarea la Sistemul Energetic Național. Termenul de execuție este de trei ani.

Acest proiect înseamnă mult mai mult decât producție de energie. Lacul de acumulare, cu un volum de aproape 69 de milioane de metri cubi, va contribui la:
✔️ reducerea riscului de inundații pe râul Siret;
✔️ asigurarea apei pentru irigații pe aproximativ 46.000 de hectare din județele Iași și Neamț;
✔️ alimentarea cu apă industrială pentru zone precum Fălticeni și Târgu Frumos;
✔️ creșterea siguranței și rezilienței infrastructurii hidrotehnice din regiune.

Am fost de fiecare dată pe șantier pentru a urmări evoluția lucrărilor, iar fotografiile atașate sunt de la una dintre ultimele mele vizite. Voi continua să urmăresc îndeaproape implementarea acestui proiect până la punerea lui în funcțiune.
Moldova are nevoie de investiții finalizate, nu doar începute. Fiecare proiect dus la capăt înseamnă mai multă siguranță, infrastructură modernă, energie curată și dezvoltare pentru întreaga regiune.”