Articol transmis de senatorul Lucian Rusu
În fiecare perioadă de criză energetică apar aceleași întrebări: de ce am ajuns aici și ce trebuie făcut pentru ca această situație să nu se repete?
Răspunsul nu poate fi redus la caniculă, secetă sau la evenimentele din ultimele zile. Acestea sunt factori care pun presiune pe sistemul energetic, însă adevărata problemă este una structurală și s-a construit în timp.
La zece ani de la lansarea Uniunii Energetice, România se află printre statele europene care au înregistrat cele mai mari scăderi ale producției de energie electrică. În schimb, multe state membre au profitat de această perioadă pentru a investi masiv în noi capacități de producție, în special din surse regenerabile, în sisteme de stocare și în modernizarea rețelelor electrice.
Din păcate, România nu a ținut același ritm.
După dezvoltarea accelerată a energiei fotovoltaice din perioada 2012–2014, modificările legislative și lipsa de predictibilitate au încetinit investițiile. În același timp, proiecte strategice au fost amânate ani la rând, iar investițiile în stocarea energiei și în infrastructura de transport și distribuție au rămas insuficiente.
Cifrele europene sunt relevante. Între 2015 și 2024, România a înregistrat a patra cea mai mare scădere a producției de energie electrică din Uniunea Europeană. În aceeași perioadă, țări precum Lituania, Croația, Austria, Ungaria, Danemarca și Finlanda au crescut producția cu peste 20%, în timp ce Olanda, Slovacia, Grecia și Belgia au înregistrat creșteri de peste 10%.
Mai mult, ponderea României în producția europeană de energie hidro, eoliană și fotovoltaică a scăzut constant. Aceste date arată că nu am valorificat suficient potențialul pe care îl avem.
România dispune de aproape toate resursele energetice importante: gaze naturale, hidroenergie, energie nucleară, energie eoliană și energie solară. Puține state europene beneficiază de o asemenea diversitate. Tocmai de aceea, nu lipsa resurselor este problema, ci viteza cu care transformăm aceste resurse în investiții și în capacități moderne de producție.
Ca senator, cred că direcția este una singură: investiții și predictibilitate.
Trebuie accelerate proiectele strategice precum dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, implementarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep, finalizarea hidrocentralelor începute și nefinalizate, dezvoltarea capacităților eoliene și fotovoltaice și investițiile în stocarea energiei și în rețele inteligente.
Patriotismul economic înseamnă să producem mai multă energie în România, să valorificăm resursele naționale, să reducem dependențele externe și să creăm locuri de muncă. Înseamnă să construim un sistem energetic care să ofere stabilitate economiei și siguranță fiecărei familii.
În același timp, trebuie să renunțăm la tentația soluțiilor populiste. Securitatea energetică nu se construiește prin măsuri de moment și nici prin decizii luate sub presiunea electorală. Ea se construiește prin politici publice coerente, investiții constante și colaborare între instituțiile statului și mediul privat.
România are toate șansele să devină un actor energetic important în regiune și chiar un exportator de energie. Avem resursele, avem specialiștii și avem acces la finanțări europene consistente. Ceea ce ne trebuie este continuitate și voință politică.
Crizele trec. Investițiile rămân. De aceea, alegerea pe care trebuie să o facem astăzi este simplă: vrem să gestionăm permanent crize sau vrem să construim un sistem energetic capabil să le prevină?
Eu aleg investițiile, responsabilitatea și o strategie energetică pentru următorii 20 de ani. Pentru că securitatea energetică este, în fond, securitatea României.
| Știri BVB