Update articol:
FORUMUL GAZELOR NATURALE 2023

Lucian Rusu, SGG: Trecerea de la cărbune la gaz natural și integrarea surselor regenerabile de energie presupun investiții semnificative, potrivite fiecărui sector de activitate din economie

Gazul rămâne un combustibil de tranziție, iar  trecerea de la cărbune la gaz natural și integrarea surselor regenerabile de energie presupun investiții semnificative, potrivite fiecărui sector de activitate din economie, a declarat Lucian Rusu, secretar general adjunct al Guvernului, la Forumul Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence.

Lucian Rusu a spus: “Aș aduce în discuție, strategia de decarbonizare a Uniunii Europene și angajamentul României în această direcție. Dar atingerea acestui obiectiv înseamnă mai mult decât înlocuirea combustibililor fosili cu resurse regenerabile, trebuie să dezvoltăm infrastructura de transport. Gazul rămâne un combustibil de tranziție. Trecerea de la cărbune la gaz natural și integrarea surselor regenerabile de energie presupun investiții semnificative, potrivite fiecărui sector de activitate din economie. Tranziția energetică sustenabilă trebuie bazată inclusiv pe proiecte pilot care să utilizeze tehnologiile viitorului în modele integrate – gaz/hidrogen/PV, dar și a hidrogenului verde și a soluțiilor inovatoare de stocare.

Știm că ne aflăm într-o cursă contra-cronometru pentru sustenabilitate și securitate energetică. Istoria ne arată că nu este ceva imposibil. Umanitatea a trecut prin transformări socio-economice majore, unde inovația a reprezentat un element cheie.

Am convingerea că progresele în tehnologiile de exploatare a gazelor naturale ar putea contribui la reducerea costurilor asociate transportului, oferind în același timp o opțiune ecologică în comparație cu alți combustibili fosili.

De asemenea, hidrogenul, ca vector energetic, reprezintă unul dintre punctele cheie ale evoluției noastre către un sistem energetic mai curat și eficient. Discutând despre utilizarea sa în sectoarele industriale și transport, putem contura strategii inovatoare care să reducă amprenta de carbon și să promoveze sustenabilitatea. Țara noastră are potențialul să devină unul dintre cei mai importanți producători ai hidrogenului albastru și ai biometanului în Europa.

Cu toate acestea, extingerea rețelei de gaze naturale în România, rămâne o necesitate, având în vedere că aproximativ 50% din locuințe se încăzesc încă cu lemne.

Vreau să felicit colegii de la Transgaz pentru investițiile susținute în infrastructura de gazoducte din România și determinarea lor în a găsi cele mai bune soluții pentru dezvoltarea durabilă a rețelelor de transport a gazelor naturale conform Planului de Dezvoltare pentru următorii 10 ani. Este de remarcat și faptul că prioritizează utilizarea hidrogenului și dezvoltarea tehnologiilor necesare, fapt dovedit inclusiv prin participarea lor la Programul de lucru al Coloanei Vertebrale Europene a Hidrogenului (EHB) în care 23 de companii europene lucrează împreună să dezvolte o rețea paneuropeană dedicată transportului hidrogenului.

În această iarnă, România are stocurile de gaze necesare nu doar pentru consumul intern ci și pentru a sprijini Republica Moldova. Mai mult, în urma aplicării schemei de plafonare a prețurilor vom avea printre cele mai mici prețuri din UE pentru gazele naturale plătite efectiv de populație.

Vă asigur că la nivelul Guvernului României facem toate demersurile pentru asigurarea securității energetice, creșterea competitivității și atingerea obiectivelor de neutralitate climatică”.