Update articol:
FORUMUL GAZELOR NATURALE 2023

Oana Ozmen: Trebuie să încurajăm mediul de afaceri să investească în tehnologii noi, prin politici publice coerente

Prin politici publice coerente, trebuie să încurajăm mediul de afaceri să investească în tehnologii noi, a declarat deputata PNL, doamna Oana Ozmen, iniţiatoarea legii pe hidrogen, secretarul Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor, la Forumul Gazelor Naturale.     

 Doamna Oana Ozmen a explicat: „Avem o lege a hidrogenului şi un proiect de Strategie a hidrogenului, lansat în dezbatere publică.

Este foarte important să vedem ce facem cu finanţarea proiectelor pe hidrogen. Sunt două aspecte de observat aici și anume faptul că este o piață nouă și atunci e clar că trebuie să încurajăm consumul, dar ca să încurajăm consumul trebuie să utilizăm fondurile pe care le avem disponibile.

Există fonduri europene, de exemplu Fondul de Modernizare  are prevăzut aproape un miliard euro pentru zona regenerabilă, avem fondurile care sunt disponibile prin componenta C5 la Ministerul Economiei și cele care sunt disponibile prin Ministerul Energiei.

Ce ne lipsește, dincolo de aceste fonduri disponibile, este să creăm printr-o politică publică coerentă această încurajare a mediului de afaceri de a investi în tehnologii noi. Avem nevoie de tehnologie nouă în primul rând și avem nevoie de o privire de ansamblu privind zona de reindustrializare”.

Nu demult, Comisia Europeană arăta că își dorește o reindustrializare a Europei. România nu are voie să rămână în urma țărilor care își propun să fie competitive, consideră doamna Oana Ozmen.

Domnia sa a mai spus: “De curând am reluat activitatea grupului de lucru pe hidrogen în cadrul Comisiei pentru Industrii și Servicii, cu adresabilitate clară către industrie și către zona transporturilor. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu cei din zona transporturilor pentru că acolo avem două puncte pe ordinea de zi pe care vrem să le dezbatem: utilizarea hidrogenului în transporturi și biocombustibili, pentru că în procesul de tranziție nu vom utiliza doar hidrogen, trebuie să vedem și celelalte resurse acceptate din punct de vedere tehnologic de către țările europene pentru a le utiliza în procesul de tranziție.

Dincolo de mândria de a fi nominalizați în raportul internațional al AIE ca fiind pionieri în legislaţia hidrogenului, trebuie să facem mai mult de atât, și aici vorbesc din perspectiva discuțiilor avute cu cei din industrie – industria metalurgică, industria chimică etc. Marii consumatori s-au plâns că în PNRR nu au fost prinși în aceste scheme de finanțare. Faptul că aceste scheme de finanțare, la ora actuală, sunt structurate în trei ministere creează o dificultate cu privire la accesibilitatea acestor industrii de a putea avea informațiile necesare și de a putea să răspundă atunci când este deschis call-ul de finanțare”.

Republica Federală Germania și-a propus susținerea consumului hidrogenului prin strategia aflată în dezbatere la nivelul Ministerului Economiei, ne-a mai spus Oana Ozmen.

Domnia sa a explicat că Germania vrea ofere o deductibilitate de 24% a proiectelor care vor avea în vedere utilizarea hidrogenului.

Doamna Oana Ozmen a mai spus  că avem exemple de unde ne putem inspira în domeniul hidrogenului, dând exemplul Danemarcei care a investit masiv în energia regenerabilă, în proiecte de hidrogen și captură de carbon. Potrivit domniei sale, trebuie să dispară această discrepanță dintre nordul Europei și Estul Europei și este important să avem o Strategie comună de Dezvoltare pe acest tip de proiecte.