Lukoil PJSC, MOL Oil and Gas PLC, Black Sea Oil &Gas şi Cox LLC au avut acces la camera de date a ExxonMobil (informațiile tehnice și financiare despre proiect), în vederea achiziţionării participației de 50% deținută de compania americană în proiectul Neptun Deep pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, conform surselor noastre.
La rândul său, consorţiul format din Petrom, Romgaz, PGNIG Polonia a avut acces la camera de date a OMV Petrom, cele trei companii fiind la rândul lor interesate de participaţia Exxon în proiectul din Marea Neagră. În varianta consorţiului, Romgaz ar urma să dețină 20% din proiect, compania din Polonia încă 20%, iar OMV 10%.
ExxonMobil a încredințat procesul de găsire a unui cumpărător către ScotiaBank.
Astfel, companiile interesate de participaţia Exxon din Marea Neagră au avut acces în camerele de date (date financiare şi tehnice) puse la dispoziţie de Exxon, respectiv OMV Petrom, conform surselor noastre. Acestea nu au avut încă acces la date clasificate de ANRM ca secrete, în condiţiile în care Exxon a cerut deja ca ANRM să fie de acord cu desecretizarea unor documente.
Sursele noastre ne-au spus desecretizarea documentelor ANRM intră în aplicare după mai multe aprobări, iar la petrol, pentru anumite categorii de date, de păstrează informaţiile secrete, respectiv cele care pot aduce atingere siguranţei naţionale.
ExxonMobil a intrat în România prin ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) cu sediul în Bahamas, care deține concesiunea pentru 50% din blocul Neptun Deep împreună cu OMV Petrom (50%). EMEPRL este controlată 100% de gigantul american.
Exxon poate ieşi din afacerea Marea Neagră prin două modalităţi: fie prin vânzarea directă a firmei EMEPRL Bahamas, fie prin vânzarea părţii de 50% din concesiune.
În varianta vânzării EMEPRL Bahamas, statul roman nu poate să se opună tranzacţiei, dar în varianta înstrăinării a 50%, ar trebui să aibă acordul ANRM, ne-au mai spus sursele.
Se pare ca autorităţile noastre sunt foarte nemulţumite de negocierile Exxon cu Lukoil, în condiţiile în care este vorba de Lukoil cu sediul la Moscova. Lukoil este o companie privată condusă de Vagit Alekperov, fiind considerată unul dintre pionii politicii energetice globale a Kremlinului. Întâlnirile dintre Vladimir Putin și managementul companiei sunt regulate.
Intrarea unei companii din Rusia în proiectul Neptun Deep este considerată de autorităţile noastre o problemă de siguranță națională, în condiţiile în care Rusia este exportator de gaze în România. Potrivit unor reglementări europene, statele UE pot refuza un anume cumpărător dacă acesta aduce atingere siguranţei naţionale.
Recent, ministrul economiei Virgil Popescu a declarat că recomandă ca transferul de licență de către Exxon să fie făcut prin Hotărâre de Guvern.
“Mi-aș dori ca Exxon să continue operațiunile în România. În cazul în care din motive interne doresc să plece, le recomand să respecte legislatația românească pe care au folosit-o când au intrat, adica HG pentru transferul de licență. De asemenea, mi-aș dori ca Romgaz, companie a statului român, să fie parte din viitorul consorțiu care va exploata acest perimetru.
Operațiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate națională și recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru“, a scris Virgil Popescu pe Facebook.
Pe 11 decembrie, premierul Ludovic Orban și ministrul economiei Virgil Popescu au avut o întrevedere cu reprezentanții Exxon Mobil, însă nu au ajuns la o concluzie legată de renunțarea companiei americane la proiectul Neptun. Premierul Ludovic Orban a spus că, în cazul în care nu va putea să-și vândă participația din proiectul de la Marea Neagră la un preț convenabil, Exxon Mobil ar putea să rămână.
Exxon Mobil a anunţat că vrea să renunţe la mai multe active din întreaga lume, vânzând zăcăminte de gaze şi ţiţei în valoare de până la 25 de miliarde de dolari în Europa, Asia şi Africa, potrivit Reuters.