Update articol:

Mădălin Roşu, reales preşedinte al BAAR

Reprezentanţii Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România – BAAR au ales conducerea pentru următorul mandat, Mădălin Roşu, reprezentant al companiei Omniasig, fiind reales pentru al doilea mandat consecutiv ca preşedinte al Consiliului Director, conform unui comunicat.

Din Consiliul Director BAAR mai fac parte, în calitate de membri, Emilia Lorincz, din partea Allianz-Ţiriac Asigurări, Călin Rareş Matei, din partea Groupama, Raluca Theodora Vişan, din partea Asirom, care au fost realeşi, şi cel mai nou membru ales Tanja Blatnik, din partea Euroins.

Împreună, cei cinci îşi propun să continue eforturile de profesionalizare şi maturizare a pieţei asigurărilor auto din România, se menţionează în comunicat.

“Astăzi, mai mult decât niciodată, pentru a dezvolta proiecte de anvergură şi pentru a schimba modelele de gândire şi abordare este nevoie de inventivitate, coerenţă, stabilitate, continuitate, predictibilitate, de echipe solide şi dedicate. Iar noi, în cadrul BAAR, avem construită o astfel de echipă şi am lansat deja cu succes mai multe proiecte, unele finalizate, altele aflate în derulare. Le mulţumesc, aşadar, tuturor membrilor BAAR pentru susţinerea oferită Consiliului Director şi conducerii executive şi pentru că şi-au dorit să mergem înainte spre a dezvolta cât mai mult şi mai bine industria în zona de digitalizare, asigurând astfel calitate şi o transparenţă cât mai mare serviciilor oferite în beneficiul consumatorilor. Avem deja bazele puse, iar în următorii patru ani construim şi dezvoltăm, cu misiunea clară de a fi un centru de competenţă şi excelenţă, un model de integritate, pentru piaţă”, a declarat Mădălin Roşu.

Noul Consiliu director BAAR urmează să-şi intre în atribuţii după obţinerea avizului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este o asociaţie profesională care are ca membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (14/06/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 7-11 iunie 2021

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (14/06/2021)

Notificare Swiss Capital inaintea perioadei de stabilizare

MUNICIPIUL ZALAU (ZAL30) (14/06/2021)

Plata rata cupon 43, rambursare rata principal 43 & calcul rata dobanda pentru cuponul 44

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/06/2021)

Prelungirea duratei de oprire planificata U2