Update articol:
COMUNICAT DE PRESA

Manni Group și Isopan aduc în atenție importanța dezvoltării hub-urilor tehnologice de stocare pe lanțul agricol

Grupul italian Manni Group, ce promovează de 75 de ani inovația în prelucrarea și utilizarea oțelului, care deține în România Isopan Est, se concentrează anul acesta, în cadrul celei de a treia ediții Manni Group Design Award, pe o temă tot mai importantă la nivel global, dezvoltarea și inovarea lanțului de frig pentru alimente.

Se estimează că peste 33% din producția de alimente se risipește. Acest lucru generează emisii uriașe, energie consumată și oportunități pierdute. În timp ce în Europa peste 90% din recoltă este procesată și depozitată corespunzător în depozite frigorifice, în Africa procentul scade la doar 3%.

De aceea, competiția internațională Manni Group Design Awards reunește arhitecți și proiectanți care au primit provocarea de a crea și înscrie idei și proiecte inovatoare de construcție a unui hub ce cuprinde depozite frigorifice, în Ghana, Africa de Vest, tocmai pentru a crește gradul de conștientizare față de dezvoltarea și managementul eficient al industriei agricole. Ghana Innovation Farm vrea să fie un hub tehnologic și cultural, un loc care poate deveni o referință pentru comunitatea locală, oferind resurse, cunoștințe și soluții capabile să dea răspunsuri la cel mai important drept al omului: accesul la hrană.

„Construirea unor hub-uri tehnologice de stocare pe lanțul agricol și a unor depozite frigorifice performante, cu temperatură controlată, este foarte importantă pentru economia oricărei țări. Asigurarea lanțului de frig și conservarea hranei proaspete sunt vitale pentru piețele globale, iar tema competiției Manni Group își propune să găsească soluții viabile în acest sens. Totodată, subliniez importanța construirii unor astfel de hub-uri și depozite frigorice în România, la nivel de producători și retaileri. Avem un potențial mare pe zona de construcție a depozitelor pentru alimente proaspete și ar trebui să-l exploatăm în perioada următoare”, a declarat Toni Pera, Director General, Isopan Est.

În România, în 2021, Isopan a livrat 220.000 mp panouri termoizolante Isofrozen, dedicate zonelor cu temperatură controlată, pentru construcția depozitelor frigorifice, pentru producători locali și mari retaileri.

Pentru a evita risipa alimentară, care în timpul pandemiei a generat creșterea nivelului de nemulțumire în rândul producătorilor agricoli, nevoiți să arunce marfa perisabilă nevândută, pe fondul accesului limitat, dezvoltarea segmentului de construcție a depozitelor frigorifice în România devine imperativă.

Competiția lansată de Manni Group, în collaborare cu YAC – Young Architects Competition, își propune să ofere răspuns la provocările economice și sociale generate de risipa de alimente și lipsa unor soluții de stocare a alimentelor în condiții termice sau tehnologice adecvate, în Ghana, ideile generate putând fi, desigur, soluții aplicabile la nivel global.

Cele mai sustenabile și inovatoare proiecte vor fi premiate de către juriul internațional cu 20.000  euro. Înscrierile în competiție continuă până pe 19 ianuarie, iar mai multe detalii pot fi accesate în acest link: https://bit.ly/3rdYlcT

În cadrul edițiilor anterioare a Manni Group Design Award, 5 echipe de arhitecți din România s-au calificat în top 30 finaliști.

BVB | Știri BVB

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Stadiu litigiu Alro - Consiliul Concurentei

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)