Italia are nevoie de o politică fiscală expansionistă la nivelul Uniunii Europene, pentru a atinge ţintele de creştere pe termen lung, după pandemia de coronavirus (COVID-19), a declarat miercuri premierul Mario Draghi, înaintea reuniunii liderilor blocului comunitar, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
“Obiectivul nostru îl reprezintă depăşirea ritmului scăzut de creştere a economiei italiene de dinaintea pandemiei printr-o cale sustenabilă, pe termen lung”, a afirmat Draghi, în Parlamentul Italiei.
În condiţiile în care autorităţile de la Roma au ridicat majoritatea restricţiilor impuse pentru a opri răspândirea pandemiei, premierul a anunţat că va fi atent monitorizată evoluţia noilor variante, mai periculoase.
“Ele ar putea încetini redeschiderea economiei şi ar putea reduce cererea internă şi investiţiile”, a avertizat Draghi.
Mario Draghi a fost preşedinte al Băncii Centrale Europene în perioada 2011 – 2019.
Conform datelor preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică (Istat), Italia, a treia economie a zonei euro, a înregistrat un declin al PIB-ului de 8,9% anul trecut, în timp ce autorităţile de la Roma se aşteptau la o scădere de 9%.
Este cel mai sever declin al PIB-ului Italiei, de la Al Doilea Război Mondial.
Pentru 2021, autorităţile de la Roma se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Italiei cu 6%, deşi ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, a avertizat că datele ar putea fi revizuite în scădere din cauza efectelor pandemiei.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit recent estimările privind creşterea economiei Italiei în 2021 la 3%, de la un avans de 5,2% previzionat în octombrie.