Update articol:

MEC anunță semnarea unui protocol prin care Primăria sectorului 4 se angajează să prezinte, în august, mai multe variante pentru relocarea Liceului Șincai; varianta optimă, adoptată prin consens

Colegiul Gheorghe Șincai

Ministerul Educației anunță semnarea unui protocol prin care Primăria sectorului 4 se angajează să prezinte, în august, mai multe variante pentru relocarea Liceului Șincai, urmând ca varianta optimă să fie adoptată prin consens cu părinții și elevii.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Primăria Sectorului 4 al Municipiului București au semnat astăzi, 16 februarie, la sediul Ministerului Educației, un protocol prin care își asumă în mod explicit obligația de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, potrivit unui comunicat de presă al MEC.

Potrivit acestui document, până la data de 1 august 2021, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București va prezenta mai multe variante conforme intereselor educației pentru relocarea activităților didactice desfășurate în Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, pe perioada execuției lucrărilor, prevăzute cu o durată de 22 de luni. Varianta optimă va fi adoptată prin consens, numai cu acordul tuturor părților semnatare, inclusiv prin consultarea elevilor și părinților.

De asemenea, în organizarea procesului de predare, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București va sprijini Colegiul Național „Gheorghe Șincai” în vederea garantării conservării în cele mai bune condiții a arhivei și a elementelor de patrimoniu.

În același context organizatoric, în urma primirii de către Colegiul Național „Gheorghe Șincai” a clădirii identificate, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București va iniția toate procedurile necesare demarării lucrărilor de construcții necesare și dotării clădirii cu mobilier specific. După finalizarea si recepționarea lucrărilor de construcții, Primăria Sectorului 4 își asumă obligația de a preda clădirea identificată către Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, potrivit MEC.

Recent,  elevi şi părinţi şi profesori de la Liceul Şincai au protestat împotriva relocării liceului.

Primăria Sectorului 4 solicitase relocarea pentru realizarea de lucrări de consolidare, relocare refuzată de Consiliul de Administrație.

Mai mulți părinți ai elevilor de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Sectorul 4 al Capitalei au transmis, recent, mai multor instituții, printre care Ministerului Educației și Președintelui României, o petiție împotriva relocării elevilor și profesorilor, așa cum dorește primăria Sectorului 4, în vederea realizării unor lucrări de „consolidare”. 

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a precizat că nu deține informații privind încadrarea în vreo clasă de risc seismic a imobilului Colegiului Național Gheorghe Șincai, situat în Calea Șerban Vodă nr. 167, sector 4, București.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (14/04/2021)

VAN la data de 31.03.2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (14/04/2021)

Perioada inchisa tranzactionare 15.04.2021 - 14.05.2021

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (14/04/2021)

Structura actionariat la data de 31 martie 2021