Update articol:

MedLife vizează o majorare de capital de până la 20% și extinderea în Balcani printr-o platformă regională de investiții

MedLife vizează o majorare de capital de până la 20% și extinderea în Balcani printr-o platformă regională de investiții
 - poza 1

MedLife următoarea etapă a strategiei sale de dezvoltare, care urmărește consolidarea poziției pe piața locală și continuarea extinderii regionale în Europa Centrală și de Est, cu prioritate în regiunea Balcanilor, prin investiții în sănătate, prevenție și wellness, potrivit unui comunicat.

În contextul maturizării modelului de business și al oportunităților de consolidare identificate atât în România, cât și în regiune, compania are în vedere două inițiative strategice complementare, menite să îi asigure flexibilitatea necesară pentru următoarea etapă de creștere: o posibilă majorare de capital și dezvoltarea, alături de o instituție financiară internațională de prim rang, a unei platforme regionale de investiții.

Posibilă majorare de capital pentru susținerea planurilor de dezvoltare
Această inițiativă vizează obținerea mandatului necesar din partea acționarilor pentru ca societatea să poată realiza, dacă și atunci când condițiile de piață și oportunitățile investiționale o vor justifica, o majorare de capital prin emiterea de acțiuni noi reprezentând cumulativ până la 20% din capitalul social al companiei, într-o perioadă de până la 18 luni.

Obiectivul acestei inițiative este de a asigura Grupului acces rapid și flexibil la resurse de capital care să permită finanțarea oportunităților de dezvoltare cu potențial de a genera randamente atractive pentru acționari pe termen lung, inclusiv proiecte de dezvoltare organică, investiții în infrastructură medicală și tranzacții de consolidare a pieței.

Eventuala implementare a unei astfel de operațiuni va depinde de aprobările corporative necesare, inclusiv aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, de condițiile de piață existente la momentul respectiv și de existența unor oportunități investiționale care să respecte criteriile de rentabilitate și disciplină financiară ale Grupului.

În linie cu direcția strategică aprobată de Consiliul de Administrație, MedLife urmărește continuarea extinderii regionale, pornind de la prezența Grupului în România, Ungaria și Republica Moldova și vizând intrarea graduală pe alte piețe din Europa Centrală și de Est, cu prioritate în regiunea Balcanilor. Dezvoltarea va putea fi realizată prin achiziții, investiții de tip greenfield, parteneriate sau alte forme de cooperare, în funcție de oportunitățile disponibile și cu respectarea criteriilor de investiție și rentabilitate ale Grupului.

„Sănătatea nu mai înseamnă doar tratamente, intervenții chirurgicale sau medicamente, ci și prevenție și mai mult de atât – longevitate, mișcare, nutriție și educație pentru un stil de viață sănătos. Viitorul medicinei înseamnă să trecem de la tratarea bolilor la o abordare integrată, care pune accent pe prevenție și pe o viață nu doar mai lungă, ci și mai sănătoasă”, a declarat Mihai Marcu, Președinte CA și CEO al Grupului MedLife.

Pentru susținerea acestei strategii, MedLife analizează constituirea, împreună cu o instituție financiară internațională de prim rang, a unei platforme regionale de investiții. Un astfel de parteneriat ar putea facilita accesul la capital și împărțirea riscurilor investiționale, contribuind totodată la consolidarea standardelor de guvernanță și sustenabilitate și la creșterea capacității Grupului de a executa tranzacții regionale.

Platforma regională de investiții ar urma să aloce capital gradual, pe un orizont de 3-5 ani, în companii active în sănătate, prevenție și wellness din România și din piețele vizate din Europa Centrală și de Est, cu prioritate în regiunea Balcanilor. Inițiativa va valorifica resursele și expertiza celui mai mare operator de servicii medicale private din România, alături de know-how-ul unei instituții financiare internaționale de prim rang, cu experiență vastă în investiții la nivel global.

Orice investiție sau angajament va fi supus aprobărilor corporative competente și unei analize prealabile privind riscurile de țară, cadrul de reglementare, perspectivele pieței, guvernanța, necesarul de capital și rentabilitatea estimată.
Primele investiții în cadrul platformei sunt estimate să fie demarate în primul semestru al anului viitor, iar alocările de capital vor fi realizate gradual, într-un ritm adaptat capacității financiare și priorităților de investiții ale Grupului.

„De-a lungul timpului ne-am demonstrat excelența în ceea ce privește dezvoltarea organică și integrarea cu succes a unor operatori relevanți din piață, iar o asemenea platformă de investiții ar reprezenta un pas firesc în evoluția MedLife, oferind resurse suplimentare pentru a accelera dezvoltarea regională.

În continuare suntem atenți la oportunitățile de consolidare în întreaga regiune și credem că expertiza MedLife reprezintă un avantaj competitiv semnificativ în acest proces. Ambiția noastră este să transformăm experiența deja acumulată în România, Ungaria și Republica Moldova într-un model de consolidare aplicabil la nivelul Europei Centrale și de Sud-Est, contribuind la dezvoltarea unei platforme regionale de sănătate, cu capital și expertiză românească”, a adăugat Mihai Marcu, Președinte CA și CEO al Grupului MedLife.

BVB | Știri BVB
MedLife S.A. (M) (21/10/2026)

MedLife analizeaza noi instrumente pentru sustinerea cresterii

UZTEL S.A. (UZT) (21/10/2026)

Modificare numar ordine ORC

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (21/10/2026)

Convocare AGOA si AGEA din data de 24.11.2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (21/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014