Miami nu a fost dintotdeauna o destinație asociată cu luxul și averile. Multă vreme, orașul a fost considerat mai degrabă un loc pentru distracție și vacanțe – o evadare din cotidian. Însă, pe măsură ce tot mai multe averi s-au mutat din marile orașe precum New York și Los Angeles, Miami s-a transformat într-un epicentru al luxului și opulenței, potrivit Fortune.com.
În 2025, pentru prima dată în istoria orașului, o locuință s-a vândut cu peste 100 de milioane de dolari. Jeff Bezos a acumulat proprietăți în valoare de peste 230 de milioane de dolari pe Indian Creek Island, enclava păzită cunoscută drept „Billionaire Bunker”, iar CEO-ul Citadel, Ken Griffin, și-a mutat acolo sediul companiei. Mark Zuckerberg, Larry Page și Peter Thiel și-au cumpărat, de asemenea, proprietăți în zonă.
În prezent, 19 dintre cei mai bogați 20 de miliardari din Florida locuiesc oficial în comitatul Miami-Dade, potrivit datelor publicate la începutul acestui an.
Motivele sunt bine cunoscute: Florida nu percepe impozit statal pe venit, beneficiază de soare pe tot parcursul anului și are un climat favorabil afacerilor, avantaj amplificat de dezvoltarea muncii la distanță în perioada pandemiei.
În același timp, populația de milionari a Miami a crescut cu 75% într-un deceniu, cel puțin parțial și pe fondul controverselor generate de Proposition 40 din California, care propune o taxă unică de 5% asupra averilor miliardarilor și care i-a determinat pe unii californieni să ia în calcul mutarea pe cealaltă coastă.
Acum, după ce cei bogați și-au cumpărat locuințe luxoase în Miami, un dezvoltator pariază că aceștia au nevoie și de un loc de muncă pe măsură.
- Nu este un birou obișnuit
Într-o perioadă în care mulți anticipau prăbușirea pieței spațiilor de birouri, dezvoltatorul Robert Rivani este convins că biroul nu a murit. Crede doar că a devenit plictisitor.
„Când toată lumea crede că lucrurile se destramă, atunci intrăm noi în joc”, a declarat el pentru Fortune.
Răspunsul său este o redezvoltare de 100 de milioane de dolari la adresa 1691 Michigan Ave., la câțiva pași de Lincoln Road, celebra promenadă din centrul Miami Beach. Rivani a denumit conceptul „Class X”.
Dezvoltatorul, originar din Beverly Hills, și-a construit cariera în imobiliare cumpărând centre comerciale după criza din 2008, pentru ca ulterior să se orienteze către industria ospitalității din Miami. Rivani și-a făcut un obicei din a intra în clase de active tocmai atunci când alții le consideră compromise.
Clădirea, cu o suprafață de aproximativ 15.140 de metri pătrați, cunoscută anterior sub numele de The Lincoln, a fost cumpărată cu 62,5 milioane de dolari în 2024.
Rockwell Group a golit și reproiectat complet imobilul, transformându-l într-un spațiu care seamănă mai degrabă cu un hotel de cinci stele decât cu un birou convențional.
- Saună, clinică de celule stem, medic pentru longevitate și speakeasy
Zona de facilități reprezintă centrul proiectului. Aceasta include un centru de performanță Monarch Athletic Club, cu bazin cu apă rece și saună – prima locație a brandului în afara Californiei.
Proiectul include și o clinică de celule stem și un medic specializat în longevitate, care administrează peptide, precum și un speakeasy (n.n. bar clandestin) destinat exclusiv membrilor, privat pentru chiriași în timpul zilei și deschis publicului după program.
În clădire vor exista, de asemenea, un restaurant omakase, servicii de concierge, un director de ospitalitate și parcare cu valet.
„Valetul nostru trebuie să producă acel efect de uimire, ca în Las Vegas”, a spus Rivani. „Ai un tavan cu lumini strălucitoare. Din momentul în care ajungi pe alee, acesta îți urmărește mașina pe tot traseul până la valet, alături de o cascadă liniară de 150 de picioare.”
Numeroși proprietari de clădiri de birouri au încercat să-i atragă pe angajați înapoi oferindu-le abonamente la săli de fitness sau gustări gratuite. Rivani consideră însă asemenea inițiative simple artificii și a preferat să investească într-un concept care reunește sala de fitness, medicul, serviciile de wellness și happy hour-ul sub același acoperiș.
Rivani, care spune că s-a confruntat cu probleme autoimune, a explicat că accentul pus pe wellness a fost inspirat de propriile sale nevoi.
„Cele două lucruri pe care banii nu le pot cumpăra sunt timpul și sănătatea”, a spus Rivani. „Și de aici s-a conturat conceptul. Mi-am spus: «Bine, nu facem pur și simplu birouri. Noi definim cum ar trebui să arate, să se simtă și să funcționeze un birou». Așa au apărut brandul și întregul concept.”
„Și nu mi-a fost teamă, pentru că am considerat că este un gen cu totul diferit”, a adăugat el.
Class X a trecut deja mult dincolo de stadiul de concept și a atras mai mulți chiriași importanți.
Playboy își mută sediul global din Los Angeles într-un penthouse de aproximativ 20.000 de picioare pătrate (circa 1.858 de metri pătrați) din această clădire, în baza unui contract de închiriere pe zece ani.
Și Daymond John, cunoscut din emisiunea Shark Tank, a semnat un contract, alături de Morgan Stanley, Wix, Raymond James, Comcast și Coldwell, precum și de mai multe clinici și cabinete specializate în longevitate și servicii medicale.
Potrivit lui Rivani, aproximativ 90% din clădire era deja preînchiriată înainte de deschidere, iar chiriile se apropie de 175 de dolari pe picior pătrat, un nivel pe care dezvoltatorul îl descrie drept „aproape nemaiauzit”.
- Rivani vrea să extindă Class X la nivel național
O a doua etapă a proiectului este deja planificată deasupra parcării. Aceasta va include un restaurant, spații suplimentare de birouri și terenuri de padel pe acoperiș.
Dincolo de această extindere, Rivani intenționează să transforme Class X într-un concept național, astfel încât membrii să poată utiliza facilitățile din mai multe orașe – un fel de Soho House al spațiilor de birouri.
Dezvoltatorul intenționează să înceapă atragerea de capital în 2027, după ce conceptul își va demonstra viabilitatea.
„Până în prezent nu am atras niciun cent. Am finanțat singur întregul proiect”, a declarat Rivani.