Update articol:

Ministrul Comunicaţiilor: Lansarea licitaţiei pentru 5G este prevăzută pentru sfârşitul anului în curs

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că premisele şi condiţiile pentru adoptarea tehnologiilor 5G sunt pozitive, el adăugând că lansarea licitaţiei în România pentru introducerea 5G va avea loc la sfârşitul anului 2019.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la o conferinţă internaţională privind e-guvernarea, ministrul Alexandru Petrescu a spus nu poate fi decât încrezător în ceea ce priveşte implementarea 5G în România.  „Vă pot spune că 5G e un scop în sine, cel puţin din perspectiva mandatului meu ca ministru”, a spus ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu, citat de Agerpres.

El a subliniat că lansarea licitaţiei 5G este prevăzută pentru sfârşitul anului 2019.

„Deja a fost publicat pe site-ul ministerului documentul ce conţine strategia de implementare 5G. La momentul de faţă, a trecut perioada consultării publice, acum se compilează, se analizează şi se inserează toate punctele de vedere emise de către actorii ce contribuie la o bună desfăşurare a implementării şi, mai târziu, monetizării 5G în România. Absolut fiecare document ce ţine de lansarea aplicaţiei 5G va fi în consultare publică atât pe site-ul ministerului şi, evident, pe site-ul reglementatorului, ANCOM, care este instituţia sub autoritatea căreia vor fi făcute demersurile pentru alocarea spectrului pentru tot ce ţine de 5G”, a răspuns jurnaliştilor Alexandru Petrescu.

Conform declaraţiilor oficialului de la MCSI, anul 2019 şi anul 2020 „sunt doi ani în care 5G se va lansa la nivelul tuturor statelor membre din UE”.

„Expectanţa este să avem investiţii de la 60 la 100 de miliarde din partea operatorilor la nivelul întregii UE. Sunt convins că există un „befor and after” 5G. 5 G va capacita foarte mult din tot ceea ce astăzi citim în strategii de inteligenţă artificială, de IOT, internet networking, internetul lucrurilor, le vom vedea transpuse în realitate. Dacă ne uităm la modelul cel mai avansat, cel al Coreei de Sud, unde deja 5G există deja perimetral, acum se lansează şi în zona comercială şi deja are aplicabilitate în zona industrială. În Italia deja a avut loc una dintre licitaţii pentru alocare de spectru 5G şi a fost un succes fulminant, cel puţin din punct de vedere al bugetului de stat italian”, a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu. 

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) și Consiliul Județean Iași au organizat, în data de 19 februarie 2019, la Palatul Culturii din Iași, Conferința la Nivel Înalt privind e-Guvernarea, în contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene (PRES RO 2019).

”Când digitalizarea întâlnește administrațiile publice, atât centrale, cât și locale, printr-o compatibilizare optimă în beneficiul cetățenilor, definim practic conceptul de e-Guvernare. Consider ca o e-Guvernare bine implementată reprezintă  în termeni practici o guvernare transparentă, o guvernare eficientă și eficace – pe scurt, o guvernare bună, acesta fiind și dezideratul mandatului meu”, a declarat în discursul său de deschidere ministrul Alexandru Petrescu.

În ultimul deceniu, administrațiile publice din mai multe state membre ale UE, dar și din afara Uniunii, acumulează o multitudine de cunoștințe despre e-guvernare. ”Estonia, Spania și Portugalia, pentru a menționa doar trei state membre, toate au scoruri DESI cu mult peste medie în e-Guvernare și au fost foarte deschise pentru a ne ajuta. De exemplu, noi, în România, facem o analiză aprofundată a cadrului legal pentru serviciile publice, în vederea modernizării acesteia în raport cu standardele din 2020, permițând astfel o e-Guvernare fără probleme. Ca parte a acestui efort continuu, am fost foarte norocoși să cooperăm cu colegii noștri din Spania, pentru ceea ce s-a dovedit a fi un schimb de experiență foarte productiv. Sperăm că acest lucru se va materializa în revizuirea legislației și a noilor proiecte de digitalizare”, a menționat ministrul Alexandru Petrescu.

El a precizat că, în afară de activitatea organismelor UE și a statelor membre, au fost analizate îndeaproape și alte inițiative internaționale. ”Ca atare, am făcut eforturi pentru a aprofunda colaborarea cu țările Digital 9. În ceea ce privește grupul Digital 9, personal aș vrea să văd România ca membru contributor. Începând cu anul trecut, grupul are nouă membri, după cum sugerează noul nume, dintre care trei sunt state membre ale UE: Marea Britanie – un adevărat deschizător în e-guvernare, cu platforma lor GOV.UK, alături de Estonia, cu sistemul X-ROADS, și, mai recent, Portugalia. Acest lucru ne plasează într-o poziție bună pentru a asigura un transfer eficient de cunoștințe și schimb de experiențe pe care intenționăm să-l urmăm în curând, pe deplin”, a mai declarat ministrul.

Alexandru Petrescu a spus, totodată, că parte din Digital 9 sunt și două state cu care colaborarea României s-a îmbunătățit extrem de mult în ultimii ani: Israel  și Republica Coreea.

Conferința la Nivel Înalt privind e-Guvernarea a prilejuit dezbaterea unor aspecte importante, modalități de îmbunătățire și dezvoltare, precum și sporirea cooperării la nivel european în acest domeniu.

E-Guvernarea poate stimula inovația și dezvoltarea în principal a domeniului economic, prin furnizarea liniilor directoare și a unor platforme pentru serviciile private, reducând, în același timp, birocrația pentru toți cetățenii europeni. De asemenea, e-Guvernarea este din din ce în ce mai utilizată pentru a îmbunătăți transparența în sistemul administrativ și pentru a conecta comunitățile prin intermediul interacțiunii digitale.

Primul eveniment important înscris în agenda PRES RO 2019 în domeniu digital, reuniunea de la Iași, cu participarea reprezentanților din domeniu din peste 13 țări, a  constituit un bun prilej de a analiza ultimele realizări europene în domeniul guvernării electronice, precum și modalitățile prin care pot fi îmbunătățite calitatea și eficiența proceselor administrative și a serviciilor publice, dar și de a promova cooperarea între domeniul politic, administrație, societatea civilă și cetățenii europeni prin intermediul tehnologiei informației.