Update articol:
Forumul Pieţei de Capital, organizat de Financial Intelligence

Ministrul Energiei: Încurajez şi alte companii din portofoliul ministerului nostru să listeze pachete adiţionale de acţiuni

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luni că încurajează companiile din portofoliul ministerului să listeze pachete adiţionale de acţiuni la Bursă şi să găsească surse de finanţare pentru proiectele de investiţii pe care le-au gândit.

“Îmi doresc, ca ministru al Energiei, să încurajez şi alte companii din portofoliul ministerului nostru să listeze pachete adiţionale de acţiuni şi vom lucra la asta în anul ce vine, pe timpul mandatului meu, tocmai pentru a încuraja transparenţă, rigurozitate, profesionalism, dar şi pentru a încuraja aceste companii să găsească surse de finanţare pentru marile proiecte de investiţii pe care le-au gândit. Nu în ultimul rând, a încuraja piaţa de capital înseamnă a-i încuraja pe români să economisească şi să investească cu cap ceea ce au reuşit să pună deoparte. Una este să îţi ţii banii într-un cont bancar, una este să ţii banii în contul casei, alta este să investeşti pe piaţa de capital. Şi un calcul simplu ne arată că pe un interval de 15-20 de ani de zile, profitul sau câştigul pe care îl avem pe piaţa de capital, o investiţie sigură, să spunem, în indicele BET, înseamnă de două-trei ori mai mult decât dacă am ţine aceşti bani la bancă”, a spus Sebastian Burduja, într-un mesaj video, la ediţia a şasea a Forumului Pieţei de Capital, organizat de Financial Intelligence.

Ministrul a menţionat că nu poate participa la Forum pentru că a plecat spre Canada, unde ar urma să încheie un acord important pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă.

De asemenea, Constantin Saragea, secretar general al Ministerului Energiei, a declarat că instituţia deţine acţiuni la 33 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul energiei. El a menţionat că se doreşte listarea a Bursă a cât mai multor companii profitabile din domeniul energetic pentru că în acest fel poate fi stabilită valoarea lor de capital.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (11/10/2024)

Perioada inchisa de tranzactionare 13.10.2024 - 12.11.2024

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (11/10/2024)

Convocare AGA O & E 14/15.11.2024

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/10/2024)

Raport lunar (Factsheet) septembrie 2024

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/10/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014