Update articol:

Mircea-Bogdan Babici preia conducerea Antibiotice Iași, după retragerea lui Ioan Nani; Mihaela Nițu, numită director financiar provizoriu

Mircea-Bogdan Babici preia conducerea Antibiotice Iași, după retragerea lui Ioan Nani; Mihaela Nițu, numită director financiar provizoriu
 - poza 1

Consiliul de Administrație al Antibiotice Iași (ATB) l-a desemnat pe Mircea-Bogdan Babici în funcția de director general provizoriu, începând cu 4 decembrie 2026, pentru o perioadă de cel mult cinci luni, ca urmare a renunțării lui Ioan Nani la mandatele de director general și administrator executiv, potrivit unui raport transmis vineri Bursei de Valori București.

Decizia a fost adoptată în ședința Consiliului de Administrație din 12 noiembrie 2026, în vederea asigurării continuității conducerii executive a companiei.

Totodată, Consiliul a declanșat procedura de selecție a unui director general, în conformitate cu OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Directorul general care va fi selectat va avea un mandat până la 15 aprilie 2029, iar mandatul provizoriu va înceta la finalizarea procedurii.

Mircea-Bogdan Babici face parte din echipa de conducere a Antibiotice din mai 2026, ocupând funcția de director general adjunct. Este doctor în economie și are peste 25 de ani de experiență în sectorul financiar-bancar, în funcții de conducere.

În cadrul Antibiotice, acesta coordonează activitățile financiare, guvernanța corporativă, managementul riscurilor, securitatea cibernetică și transformarea digitală.

Consiliul de Administrație a decis și numirea Mihaelei Nițu în funcția de director financiar provizoriu, începând cu 14 noiembrie 2026, pentru o perioadă de cel mult cinci luni, ca urmare a pensionării Paulei Luminița Coman, care a ocupat această funcție în ultimii 15 ani.

Mihaela Nițu are peste 17 ani de experiență în domeniul financiar-contabil, dintre care 11 ani în cadrul Antibiotice. În ultimii șapte ani, aceasta a coordonat activitățile financiare și de analiză economică, fiind responsabilă de bugetare, fluxurile de numerar, capitalul de lucru, relația cu băncile și finanțarea investițiilor.

Compania a declanșat și procedura de selecție a unui director financiar, al cărui mandat va fi valabil până la 15 aprilie 2029.

În contextul vacantării unui post în Consiliul de Administrație, Antibiotice a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor pentru 17 decembrie 2026.

Pe ordinea de zi se află alegerea unui administrator provizoriu și declanșarea procedurii de selecție a unui administrator definitiv.

Consiliul de Administrație i-a mulțumit lui Ioan Nani pentru activitatea desfășurată la conducerea companiei, subliniind contribuția acestuia la modernizarea Antibiotice, extinderea prezenței pe piețele externe și consolidarea poziției societății în industria farmaceutică.

De asemenea, Consiliul a apreciat contribuția Paulei Luminița Coman la menținerea echilibrului financiar și la asigurarea resurselor necesare proiectelor de dezvoltare.

Antibiotice Iași este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul ATB.