Update articol:

Ioan Nani pleacă de la conducerea Antibiotice Iași; Mandatul său încetează pe 4 decembrie, la cerere

Ioan Nani pleacă de la conducerea Antibiotice Iași; Mandatul său încetează pe 4 decembrie, la cerere
 - poza 1

Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iași (ATB), va părăsi conducerea companiei începând cu 4 decembrie 2026, la propria solicitare, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.

„Antibiotice S.A. informează acționarii și investitorii că, la solicitarea domnului Ioan Nani, Director General, contractul de mandat al acestuia încetează la data de 04 decembrie 2026. Consiliul de Administrație a luat act de solicitare în ședința desfășurată în 29 octombrie 2026”, se arată în comunicatul citat.

Ioan Nani a condus compania aproape trei decenii, perioadă în care Antibiotice și-a extins activitatea pe piețele internaționale și și-a consolidat poziția în industria farmaceutică.

Potrivit comunicatului, decizia de încetare a mandatului este motivată de dorința acestuia de a petrece mai mult timp alături de familie și de cei apropiați.

„Domnul Ioan Nani a condus societatea aproape trei decenii, transformând o fabrică tradițională într-un reper de stabilitate și performanță al industriei farmaceutice românești. După o viață profesională închinată aproape în întregime companiei, dorința de a petrece mai mult timp alături de familie și de cei apropiați este cât se poate de firească”, precizează reprezentanții Antibiotice.

Până la 4 decembrie 2026, Ioan Nani își va exercita integral atribuțiile și va coordona, împreună cu Consiliul de Administrație, procesul de tranziție.

Compania precizează că activitatea va continua conform Planului de Administrare aprobat de acționari, iar echipa executivă va asigura continuitatea operațiunilor curente, a relațiilor cu partenerii din România și de pe piețele externe, precum și a proiectelor de investiții în derulare.

Pentru perioada ulterioară datei de 4 decembrie, Consiliul de Administrație va desemna un director general interimar și va organiza procedura de selecție a unui nou director general, în conformitate cu OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

De asemenea, Adunarea Generală a Acționarilor va fi convocată pentru desemnarea unui administrator cu mandat provizoriu și declanșarea procedurii de selecție a unui administrator definitiv.

Antibiotice precizează că fiecare decizie adoptată în acest proces va fi comunicată pieței de capital prin raport curent.

Sub conducerea lui Ioan Nani, Antibiotice a devenit unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din România, cu un portofoliu care include medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală, produse OTC, suplimente alimentare și dispozitive medicale.

Potrivit companiei, produsele sale sunt exportate în 70 de țări, iar Antibiotice deține poziția de lider mondial în producția substanței active nistatină.

Compania subliniază că obiectivele sale strategice rămân neschimbate: dezvoltarea sustenabilă a afacerii, consolidarea poziției pe piața internă, extinderea prezenței internaționale și protejarea intereselor pe termen lung ale acționarilor.

În încheierea comunicatului, Consiliul de Administrație, conducerea executivă și salariații Antibiotice îi mulțumesc lui Ioan Nani pentru contribuția sa la dezvoltarea societății.

„Consiliul de Administrație, conducerea executivă și salariații Antibiotice îi mulțumesc domnului Ioan Nani, cu recunoștință, pentru tot ce a clădit și pentru compania pe care o lasă puternică și pregătită pentru etapa următoare. Aici, la Antibiotice, este și va fi mereu acasă.”

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.