Update articol:

MOL Group va coopera cu Meraxis pentru producția de plastic reciclat

Gabriel Szabó, Vicepreședintele Executiv Downstream în cadrul Grupului MOL Gabriel Szabó, Vicepreședintele Executiv Downstream în cadrul Grupului MOL

Grupul comercial elvețian Meraxis și MOL Group, principala companie integrată de petrol, gaze și petrochimie din Europa Centrală și de Est, intră într-un parteneriat strategic. Cele două grupuri își vor uni forțele pentru a dezvolta în continuare producția de materiale compuse reciclate (re-compounduri) pe bază de poliolefine, potrivit unui comunicat al companiei. Scopul parteneriatului este de a dezvolta și produce compounduri de înaltă calitate prin reciclare, care vor fi distribuite în întreaga lume.

Meraxis va furniza Grupului MOL materiale reciclate, care urmează să fie amestecate cu rășinile poliolefine din material virgin ale MOL. Prin combinarea cunoștințelor privind compoundurile ale Meraxis și ale Grupului MOL, va fi dezvoltat un nou portofoliu de materiale, planificate să fie produse de către Aurora Kunststoffe GmbH, o companie germană membră a Grupului MOL. Distribuția produselor va fi în responsabilitatea ambilor parteneri. Directorii executivi ai celor două grupuri au semnat o scrisoare de intenție comună privind cooperarea.

„Grupul MOL este un partener strategic pentru noi. Fiind unul dintre cei mai importanți producători de polimeri din Europa, Grupul MOL este angajat de multă vreme în sprijinirea economiei circulare regenerative”, a declarat dr. Stefan Girschik, CEO al Grupului Meraxis. „Ne propunem să folosim expertiza combinată a celor două companii pentru a satisface cererea tot mai mare de plastic reciclat de înaltă calitate în industria auto, construcții și producția de ambalaje. Potențialul oferit de materialele reciclate în fabricarea produselor din plastic de înaltă calitate este încă departe de a fi epuizat. Cu toate acestea, cooperările strategice ca aceasta ne permit să facem un pas cheie către un management optimizat al reciclării”, a adăugat el.

„Compoundurile sunt un element important în călătoria transformatoare pe care o întreprindem pentru a deveni un jucător major în sectorul petrochimic din regiunea Europei Centrale și de Est. Deoarece reglementările și preferințele clienților se schimbă continuu, MOL Group a identificat importanța utilizării materialelor reciclate, indiferent de industrie. Acest parteneriat ne va permite să dezvoltăm rapid materiale recompuse prin reciclare, care să îndeplinească cerințele actuale ale clienților și să completeze producția noastră din material virgin. Acest parteneriat ne va oferi acces la surse de materii prime de calitate superioară, în timp ce vom continua să utilizăm rețelele noastre internaționale de distribuție pentru a furniza materiale reciclate în cantitatea și calitatea dorite. În plus, Meraxis are o vastă expertiză care se întinde pe întregul lanț valoric și, împreună, dorim să accelerăm călătoria către atingerea obiectivelor privind sustenabilitatea”, a subliniat Gabriel Szabó, Vicepreședintele Executiv Downstream în cadrul Grupului MOL.

Fiind unul dintre cei mai importanți producători europeni de polimeri, Grupul MOL își extinde activitatea în sectorul petrochimic deja de mai mulți ani. Grupul MOL a intrat în industria compoundurilor odată cu achiziționarea Aurora Kunststoffe în noiembrie 2019 și își continuă strategia „Enter Tomorrow 2030”, cu scopul de a trece de la modelul tradițional de afaceri din sectorul Downstream, bazat pe carburanți, către un portofoliu de produse petrochimice cu valoare adăugată mai mare. 

Meraxis activează sub acest nume de peste un an, în urma fuziunii celor două companii elvețiene globale MB Barter & Trading și REHAU GmbH, aceasta din urmă fiind responsabilă, printre altele, cu furnizarea de materiale de producție pentru Grupul REHAU la nivel mondial. Din momentul fuziunii, compania și-a extins portofoliul de materiale prime și reciclate. 

BVBStiri BVB

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (25/09/2020)

Raport curent conform art. 234, lit. i). al Regulamentului ASF nr. 5/2018

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/09/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (25/09/2020)

Notificare prag detineri >5%, respectiv <5%, DEDEMAN SRL si PAVAL HOLDING SRL

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (25/09/2020)

Decizie ASF nr. 1133/24.09.2020