Update articol:

MOMENT ISTORIC – România este piață emergentă; Adrian Tănase, BVB: O piață de capital funcțională este critică pentru dezvoltarea economică a României

*60 de milioane de dolari ar intra pe Banca Transilvania și Nuclearelectrica, numai pe seama strategiilor pasive de investiție, potrivit lui Adrian Tănase, CEO BVB
*Radu Hanga, BVB: România Emergentă este mai mult decât proiectul BVB, este un proiect de țară

LIVE: Moment istoric – Romania este piata emergenta

Publicată de Bursa de Valori Bucuresti pe Luni, 21 septembrie 2020

 

România a intrat de luni, 21 septembrie 2020, în categoria piețelor emergente secundare, după criteriile agenției FTSE Russell, având trei emitenți în indicii FTSE – Banca Transilvania, Nuclearelectrica și Teraplast.

Titlurile Banca Transilvania intră în indicii FTSE All World, FTSE All Cap, FTSE Total Cap si Mid Cap. Acțiunile Nuclearelectrica vor fi incluse în indicii: FTSE All Cap, FTSE Total Cap și Small Cap. Acțiunile Teraplast vor fi adăugate în indicii FTSE Total Cap și Micro Cap.

“Momentul acesta încununează munca de ani întregi a tuturor actorilor pieței de capital, a autorităților, a statului și mai ales a partenerilor instituționali. Este un moment istoric și o victorie majoră pentru imaginea și credibilitatea României. Este o dovadă că atunci când ne unim forțele și împărtășim aceleași obiective și ne bazăm pe un parteneriat între mediul de business, stat și autorități putem atinge acele obiective care aduc beneficii pe termen mediu și lung pentru economie și pentru societatea românească. Am fost incluși în indicii FTSE Rusell ai Piețelor Emergente, indici ce au în componență companii cu o valoare totală de piață de aproximativ 50 de ori mai mare decât cele din categoria Piețelor de Frontieră. Provocarea de acum înainte este ca din ce în ce mai multe companii românești să fie incluse în acești indici, astfel România să devină din ce în ce mai reprezentativă în acest nou univers investițional. Consolidarea statutului de Piață Emergentă este un obiectiv comun care sunt convins că va fi asumat de întreaga clasă de business și de clasa politică, deoarece o piață de capital funcțională este critică pentru dezvoltarea economică a României”, ne-a declarat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Domnia sa a spus că 60 de milioane de dolari ar intra pe Banca Transilvania și Nuclearelectrica, numai pe seama strategiilor pasive de investiție, într-o declarație la Forumul Pieței de Capital, organizat, pe 10 septembrie, de Financial Intelligence.

”Cel mai important aspect pe care îl recunoaștem și îl celebrăm astăzi este că România Emergentă este mai mult decât proiectul BVB, este un proiect de țară. Faptul că avem două companii incluse, Banca Transilvania și Nuclearelectrica, în indicii de Piață Emergentă ai FTSE Russell reflectă atât importanța celor două companii în ochii investitorilor, dar mai este un mesaj, acela că piața de capital este utilă pentru toate companiile, indiferent că vorbim de cele cu acționartiat privat sau cele cu acționariat de stat. Odată cu accederea la statutul de Piață Emergentă se deschid noi oportunități și pentru alte companii românești de dimensiuni mai mici dar aflate în dezvoltare, așa cum este exemplul TeraPlast care de asemenea a intrat în doi indici FTSE Russell. Acest moment este un bun prilej de reflecție asupra următorilor pași pe care trebuie să-i parcurgem împreună cu toți partenerii și prietenii noștri, stat, autorități, investitori instituționali și mulți alții, pentru a creste vizibilitatea companiilor românești pe pietele externe”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Ponderea alocată României în FTSE Global All Cap ar urma să fie de 0.004%, la fel ca pentru FTSE All World, în timp ce ponderea în indicii FTSE Emerging All Cap și FTSE Emerging este estimată la 0.038%.

Nicu Marcu, ASF: BVB ar trebui să inițieze sau să se ralieze oricărei inițiative strategice de construcție a unei piețe agregate pentru întreaga regiune sud-este europeană

Monica Ivan, BRK Financial Group: Cele trei companii incluse în indicii FTSE sunt foarte atractive, fiind ieftine din perspectiva multiplilor de evaluare comparativ cu multiplii unor companii similare de pe piețele emergente

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020