Update articol:

Monica Anisie a câştigat preşedinţia Organizaţiei PNL Sector 2

Monica Anisie a câştigat preşedinţia Organizaţiei PNL Sector 2
 - poza 1

Monica Anisie a câştigat un nou mandat la conducerea Organizaţiei PNL Sector 2, potrivit Agerpres.

În conferinţa de alegeri desfăşurată luni seara, Monica Anisie a obţinut 248 de voturi, iar contracandidata sa Oana Nicolescu – 173 de voturi.

La conferinţa de alegeri, desfăşurată la Palatul Parlamentului, au fost prezenţi şi cei doi contracandidaţi la şefia formaţiunii – actualul preşedinte PNL, Ludovic Orban, şi prim-ministrul Florin Cîţu.

Monica Anisie a fost susţinută pentru această funcţie de şeful Guvernului.

“Monica, a venit rândul meu să te sprijin pe tine. Tu m-ai susţinut din primul moment în care mi-am anunţat candidatura şi aş vrea, cu permisiunea ta, să le spun oamenilor prin ce ai trecut atunci, pentru că ţi-a fost teamă să vii la acea poză, să vii lângă mine, ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în Partidul Naţional Liberal – să-ţi fie teamă să ai o opţiune, să-ţi fie teamă să spui public că vrei să ai o opţiune, opţiunea ta. Asta nu este liberalism, asta e dictatură”, i s-a adresat Cîţu fostului ministru al Educaţiei.

BVB | Știri BVB
ALRO S.A. (ALR) (14/10/2026)

Stadiu litigiu Alro - ANAF

WTI LIGHT SWEET TURBO LONG 1/50.5/53.5 (EBWTITL67) (14/10/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 16:02 - Notificare Erste Group Bank AG

FOND PROPRIETATE TURBO LONG 10/1.08/1.13 (EBFPTL24) (14/10/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 16:02 - Notificare Erste Group Bank AG

WTI LIGHT SWEET TURBO LONG 1/45.5/48.5 (EBWTITL66) (14/10/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 16:02 - Notificare Erste Group Bank AG