Update articol:
Comunicat de presă

NOVA Power & Gas devine partener al U-BT Cluj-Napoca

NOVA Power & Gas devine partener al U-BT Cluj-Napoca
 - poza 1
NOVA Power & Gas devine partener al U-BT Cluj-Napoca, din sezonul 2026 – 2027, informează compania printr-un comunicat.

“NOVA Power & Gas, companie românească din domeniul energiei, parte a Grupului E-INFRA, se alătură clubului începând cu sezonul 2026 – 2027. Parteneriatul aduce împreună două organizaţii cu rădăcini în Cluj-Napoca şi va include proiecte dedicate suporterilor, comunităţii şi dezvoltării clubului. Cele două organizaţii se află într-un moment important al dezvoltării lor. Clubul îşi continuă creşterea sportivă şi organizaţională, cu obiective tot mai ambiţioase în competiţiile în care evoluează, în timp ce NOVA derulează cel mai amplu program de investiţii din istoria sa. În acest context, parteneriatul porneşte de la o viziune comună asupra performanţei şi a dezvoltării pe termen lung”, se menţionează în comunicat.

Cele două organizaţii urmează să dezvolte împreună iniţiative pentru suporteri şi proiecte dedicate comunităţii. Energia va deveni şi tema unor campanii care îi vor aduce împreună pe jucătorii echipei de seniori şi tinerii sportivi ai Academiei U-BT, într-o serie de iniţiative dedicate consumului responsabil şi generaţiei următoare.

“Când vedem U-BT în EuroCup, ABA League sau în campionatul naţional, vedem jucătorii, antrenorii şi rezultatele. Dar în spatele fiecărui rezultat bun se află o organizaţie şi un club puternic. Iar pentru ca U-BT să continue să crească şi să devină şi mai puternic, avem nevoie alături de noi de parteneri puternici. Succesul din ultimii ani, performanţele obţinute în Europa şi titlurile câştigate pe plan naţional au ridicat foarte mult aşteptările. În fiecare an ne propunem mai mult, ridicăm ştacheta şi vrem să vedem cât de departe putem ajunge. La U-BT, zona de confort nu există. Iar când obiectivele sportive cresc, trebuie să crească odată cu ele şi organizaţia din spatele echipei. Din acest motiv, venirea unui partener precum NOVA este foarte importantă pentru noi”, a declarat Branko Cuic, director executiv U-BT Cluj-Napoca, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, Andrei Mureşan, deputy Group CEO al E-INFRA, intră în structura de conducere a U-BT Cluj-Napoca, urmând să contribuie prin experienţa şi perspectiva sa de business la dezvoltarea proiectului clubului.

“Clujul are astăzi ambiţie industrială şi ambiţie sportivă, iar amândouă au nevoie de parteneri care rămân mai mult de un sezon. Am intrat în acest proiect cu ideea că lucrurile importante se construiesc în timp, asta e ceea ce am învăţat în business şi sportul de performanţă funcţionează după aceeaşi regulă. Este o bucurie şi o responsabilitate să fac parte din Consiliul Director al U-BT şi să mă alătur unui proiect care a demonstrat deja că ştie să construiască performanţă”, a spus Andrei Mureşan.

NOVA Power & Gas, parte a Grupului E-INFRA, este o companie 100% românească, cu rădăcini în Cluj-Napoca, activă în producţia, stocarea şi furnizarea de energie electrică şi gaze naturale. Compania investeşte constant în dezvoltarea infrastructurii energetice şi a capacităţilor de producţie şi stocare. Compania operează cea mai mare instalaţie de stocare a energiei în baterii din România, la Floreşti, judeţul Cluj, cu o putere de 200 MW şi o capacitate de 400 MWh, şi este liderul naţional al acestui segment, cu o ţintă de 2.000 MWh capacitate de stocare până în 2028.

U-BT Cluj-Napoca este cel mai performant club de baschet din România, cu opt titluri naţionale, şapte Cupe ale României, cinci Supercupe şi performanţe importante în competiţiile europene. Este singura echipă din România care evoluează în prezent atât în BKT EuroCup, cât şi în ABA League.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (03/09/2026)

Schimbarea sediului social al Companiei

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (03/09/2026)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (03/09/2026)

Vanzarea participatiei detinute in AROBS Polska

SANTIERUL NAVAL ORSOVA S.A. (SNO) (03/09/2026)

Suspendarea autorizatiei de mediu la Sucursala Agigea