Nova Power & Gas susține că a devenit parte a Memorandumului de Înțelegere pentru GNL, semnat la Atena la 7 noiembrie 2025, la invitația reprezentanților Transgaz, Guvernului României și Ministerului Energiei, compania afirmând că a primit forma documentului cu doar o zi înainte de semnare. Într-un comunicat transmis joi, Nova precizează, de asemenea, că memorandumul era neangajant, a expirat la 5 februarie 2026 fără să se ajungă la vreun acord sau măcar la un draft de contract, iar cantitățile avute în vedere erau destinate în principal tranzitului, nu consumului intern al României. Compania mai susține că, potrivit primei propuneri primite de la consorțiul greco-american, GNL-ul american ar fi avut, pentru 2026 și 2027, un preț de 30-35 euro/MWh, cu toate costurile de transport incluse, comparativ cu prețuri de 65 euro/MWh pentru 2026 și 58 euro/MWh pentru 2027 pe piața internă, conform cifrelor prezentate de Nova.

Precizări Nova Power & Gas privind memorandumul de înțelegere pentru GNL:
Referitor la Memorandumul de Înțelegere pentru GNL semnat la Atena pe 7 noiembrie 2025, Nova Power & Gas face următoarele precizări:
- Discuțiile despre proiectul Coridorului Vertical pentru GNL au fost purtate de-a lungul mai multor ani de reprezentanții statelor direct interesate. Nova Power & Gas nu a participat niciodată la aceste discuții. Pe 6 noiembrie 2025, cu o zi înainte de semnarea memorandumului la Atena, Nova Power & Gas, care era prezentă în sala de conferințe, a fost invitată să devină parte a memorandumului de către reprezentanți ai Transgaz, ai Guvernului României și ai Ministerului Energiei, prin domnul secretar de stat Cristian Bușoi (poza anexată). Invitația a fost motivată ca soluție la o situație de ultim moment, întrucât memorandumul trebuia semnat, alături de operatorul de transport, și de o companie care importă și exportă gaze naturale. Nova Power & Gas îndeplinea acest profil, având filiale în țările din jur și importând gaze majoritar din Bulgaria în ultimii ani. Forma memorandumului a fost primită de către Nova pe 6 noiembrie, după-amiaza, aspect care poate fi demonstrat prin corespondență. Compania a acceptat la rugămintea reprezentanților Guvernului României deoarece era vorba despre un document neangajant. (document anexat)
- Cantitățile de gaze estimate în memorandum erau destinate majoritar tranzitului, conform estimărilor transmise de alte țări, și nu consumului intern al României. În perioada următoare semnării memorandumului s-a lucrat la o estimare a nevoilor interne, care a indicat cantitățile și anii în care România ar fi deficitară. În discuțiile la care Nova Power & Gas a participat, importul pentru consum intern s-ar fi facut doar pentru anii in care rezulta un deficit in raport cu productia si consumul interne, respectiv perioada 2036-2049. (tabel anexat).
- Nova Power & Gas nu a discutat și nu a oferit cantități de GNL american niciunei alte firme. Romgaz a purtat discuții directe cu Atlantic-SEE LNG Trade, discuții din care Nova Power & Gas nu a făcut parte.
- Contrar percepției că este scump, gazul provenit din GNL american ar fi fost mult mai ieftin pentru 2026 și 2027, conform primei propuneri primite de la consorțiul greco-american. Astfel, pentru 2026 și 2027 ar fi rezultat un preț de 30-35 EUR/MWh, cu toate costurile de transport incluse. Pe piața internă, prețul este de 65 EUR/MWh pentru 2026 și de 58 EUR/MWh pentru 2027.
- În perioada de 90 de zile de valabilitate a Memorandumului nu s-a ajuns la niciun acord, nici măcar la un draft de contract. Memorandumul a expirat pe 5 februarie 2026. Nova Power & Gas are centrale proprii de producere a energiei pe gaz și un proiect de punere în funcțiune a unei noi centrale de 160 MW, a cărei primă etapă va intra în operare în decembrie 2026, precum și alte proiecte de centrale până în 2028 și un portofoliu larg de clienți. Compania are nevoie de gaz pentru nevoile proprii și a importat majoritar în ultimii ani, importul fiind mai ieftin decât gazul de pe piața internă. În continuare, compania este în discuții cu alți traderi americani pentru importul de GNL pentru nevoile proprii pe traseul Grecia-Bulgaria, lucru făcut și de alte companii din România.
Vezi aici documentele: Comunicat_Nova_GNL_01.10.2026_mobil_1; Cantitati_Anexa 1 (1); MoU_Atena
Nova Power & Gas poate pune la dispoziție, la cerere, și alte documente care atestă buna-credință și conduita corectă a companiei în legătură cu acest memorandum.