Update articol:

Nuclearelectrica propune acționarilor rectificarea bugetului pe 2026: profitul net, redus cu 43%, la 1,18 miliarde lei, după opririle Unităților 1 și 2

Nuclearelectrica propune acționarilor rectificarea bugetului pe 2026: profitul net, redus cu 43%, la 1,18 miliarde lei, după opririle Unităților 1 și 2
 - poza 1

Nuclearelectrica (SNN) propune acționarilor, în Adunarea Generală din 29 octombrie, rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru 2026, compania estimând un profit net de 1,178 miliarde de lei, cu 42,9% sub nivelul bugetat anterior, de 2,065 miliarde de lei. Compania explică deteriorarea profitabilității în principal prin opririle neplanificate ale Unităților 1 și 2 de la CNE Cernavodă, pe fondul secetei și al problemelor tehnice, precum și prin costurile mai mari pentru achiziția de energie electrică.

Potrivit notei de fundamentare publicate de Nuclearelectrica, veniturile totale sunt revizuite de la 5,835 miliarde de lei la 4,964 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o reducere de 14,9%. În același timp, cheltuielile totale sunt estimate la 3,559 miliarde de lei, în creștere cu 3,6% față de bugetul aprobat anterior.

Nuclearelectrica arată că rectificarea este necesară în urma „evoluției nefavorabile a unor factori interni/externi”, proiecțiile pentru ultimele luni ale anului fiind ajustate la condițiile actuale de piață și la performanța realizată în primele opt luni.

Compania menționează efectele secetei, care a determinat oprirea Unităților 1 și 2 în condițiile reducerii semnificative a debitului Dunării și ale imposibilității asigurării apei de răcire. Acest episod a fost precedat de oprirea neplanificată a Unității 2, în luna mai, din cauza unei defecțiuni tehnice la transformatorul de evacuare a puterii.

Unul dintre cele mai importante efecte este reducerea cu aproximativ 991 milioane de lei a veniturilor din vânzarea energiei electrice, pe fondul opririlor totale neplanificate ale celor două unități.

În același timp, opririle au redus cu aproximativ 149,2 milioane de lei anumite cheltuieli operaționale directe, inclusiv costurile cu combustibilul nuclear, apa tehnologică și contribuția pentru dezafectare. Economiile au fost însă depășite de creșterea costurilor cu energia cumpărată de pe piață pentru acoperirea consumului propriu tehnologic și îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Cheltuielile cu achiziția de energie electrică cresc cu 260,9 milioane de lei, respectiv cu 72,5%, potrivit proiectului de buget rectificat.

În sens pozitiv, veniturile financiare sunt revizuite în creștere cu 91,5 milioane de lei, la 462,8 milioane de lei, în principal datorită veniturilor mai mari din dobânzi și diferențe de curs valutar.

Bugetul ia în calcul repornirea celor două unități de la 1 noiembrie

Un element important al construcției bugetare este ipoteza privind revenirea în funcțiune a reactoarelor. Nuclearelectrica precizează că, pentru estimarea veniturilor, a fost luată în calcul repornirea celor două unități nucleare începând cu 1 noiembrie 2026.

Compania precizează, totodată, că există cheltuieli aferente măsurilor și lucrărilor de intervenție de urgență pentru asigurarea debitelor și nivelurilor necesare CNE Cernavodă care vor fi recuperate de la Nuclearelectrica, însă valoarea acestora nu este cunoscută și nu poate fi estimată în acest moment.

Programul de investiții, redus la 3,37 miliarde lei

Prin rectificare, Nuclearelectrica propune și reducerea programului de investiții pentru 2026 cu 103,35 milioane de lei, de la 3,470 miliarde la 3,367 miliarde de lei.

Cea mai mare componentă rămâne programul de investiții al CNE Cernavodă, de 3,213 miliarde de lei, în timp ce pentru sediul central sunt prevăzute 134,3 milioane de lei, iar pentru FCN Pitești – 18,9 milioane de lei.

Pentru Retehnologizarea Unității 1, suma prevăzută pentru 2026 este redusă de la 2,848 miliarde la 2,777 miliarde de lei, cu 71,16 milioane de lei (-2,5%). În schimb, bugetul pentru oprirea planificată a Unității 1 este majorat de la 150,86 milioane la 163,46 milioane de lei. Pentru împrumutul/aportul la capitalul EnergoNuclear rămân prevăzute 49 milioane de lei, iar pentru împrumutul acordat RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru SMR Doicești, sunt prevăzute 64,38 milioane de lei.

Bugetul inițial pentru 2026 fusese aprobat de acționari la 28 mai, iar în iulie Consiliul de Administrație a realizat o primă rectificare, care a vizat numai cheltuielile pentru investiții, majorate atunci cu 49 milioane de lei. Noua rectificare modifică însă principalii indicatori economico-financiari și trebuie aprobată prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor