Update articol:

O casă din Londra a oligarhului rus Oleg Deripaska, ocupată de anarhişti

Foto Twitter Foto Twitter

O casă din Londra despre care se crede că i-ar aparţine miliardarului rus Oleg Deripaska, plasat pe lista britanică de sancţiuni săptămâna trecută, a fost ocupată de persoane care s-au autointitulat anarhişti şi care au desfăşurat pe faţadă un steag al Ucrainei şi un banner cu mesajul “Această proprietate a fost eliberată”, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Poliţia susţine că a fost chemată luni dimineaţă după ce anarhiştii au pătruns în locuinţa de mai multe milioane de lire sterline din Belgrave Square, într-o zonă a capitalei britanice în care se află numeroase ambasade străine.

“Ocupând acest imobil, vrem să arătăm solidaritate cu poporul ucrainean, dar şi cu poporul rus care niciodată nu a fost de acord cu această nebunie”, se menţionează într-un comunicat al celor care au ocupat ilegal imobilul şi care s-au autointitulat “anarhişti”.

“Voi ocupaţi Ucraina, noi vă ocupăm pe voi”, se mai menţionează în comunicat.

Mai multe persoane au reuşit să pătrundă în proprietate şi au agăţat bannere de ferestrele de la primul etaj al imobilului, a precizat poliţia.

Marea Britanie a îngheţat bunurile lui Deripaska joia trecută, acesta fiind unul dintre numeroşii oligarhi ruşi vizaţi după invadarea Ucrainei de către Rusia, pe care Kremlinul a numit “operaţiune militară specială”.

Deripaska, acţionar la En+ Group, o companie energetică majoră care deţine UC Rusal, unul dintre cei importanţi producători de aluminiu din lume, are o avere estimată la 2 miliarde de lire sterline şi un portofoliu de proprietăţi în Marea Britanie de mai multe milioane de lire, a precizat guvernul de la Londra la momentul respectiv.

Marea Britanie susţine că Deripaska este asociat apropiat al guvernului rus şi al preşedintelui Vladimir Putin.

Documente ale Înaltei curţi din Londra din 2007 îl identifică pe Deripaska drept proprietarul imobilului din Belgrave Square. Un judecător al acestei instanţe a declarat cu un an înainte că această proprietate şi o altă casă deţinută de miliardarul rus în afara capitalei aveau atunci o valoare de circa 40 de milioane de lire.

Reprezentanţii lui Deripaska nu au răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta ocuparea casei. Cu puţin timp înainte de impunerea sancţiunilor, Deripaska a spus că trebuie să fie pace cât de curând posibil în Ucraina şi a avertizat că Rusia va fi diferită după conflict.

În comunicatul lor, anarhiştii au menţionat că imobilul “va servi drept centru de sprijin pentru refugiaţi” şi că şi alte proprietăţi vor fi vizate.

Regatul Unit a sancţionat în jur de 20 de oligarhi ruşi, printre care Roman Abramovici şi Alişer Usmanov, confiscându-le proprietăţile din Londra şi interzicându-le să intre pe teritoriul ţării.

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/08/2022)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Convocare AGOA & AGEA 20(21).09.2022

BIOFARM S.A. (BIO) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022