Circa 70 de copii de la Şcoala Adrian Păunescu, Şcoala 59 şi Liceul Grigore Moisil din sectorul 6 al Capitalei, precum şi elevii de la Şcoala Gimnazială Budeşti, judeţul Maramureş, au participat cu lucrări la Expoziția intitulată „Viitorul energiei, în viziunea copiilor – un exercițiu de eficiență energetică – Ediția a II-a”.
Doamna Oana Ozmen, Deputat PNL şi coordonatorul evenimentului, a declarat: “Este important să vedem viitorul energiei în viziunea copiilor. Deja suntem la a doua ediţie a evenimentului organizat, pentru a marca Ziua Mondială a Eficienței Energetice care se aniversează anual pe 5 martie.
Machetele expuse, cât şi tabla interactivă și imprimanta 3D, aduse de elevii de la Grigore Moisil, arată că trebuie să îmbinăm soluțiile tehnologiei de astăzi cu viziunea copiilor în ceea ce priveşte reducerea poluării şi a emisiilor de carbon. În toate machetele pe care le-au prezentat copiii, observăm că au pe acoperiș întotdeauna panouri solare, deci copiii au cunoștințe despre energia solară, despre energia pe care o producem cu ajutorul vântului, cu ajutorul apei și, de ce nu, sunt sigură că ei au cunoștințe și despre ceea ce noi vom utiliza în viitor, și anume hidrogenul verde.
Este un eveniment care aduce în prim plan copiii din școlile bucureștene din Sectorul 6, întrucât Primăria Sectorului 6 a renovat și are în derulare proiecte pentru 30 de astfel de clădiri școlare. În contextul seismului din Turcia, este important să vorbim de consolidarea clădirilor cu risc seismic, dar și de renovarea la standarde nZEB a acestor clădiri. Este important să vedem cum înțeleg copiii să utilizeze clădirile care au fost deja eficientizate energetic și cum duc mai departe acest mesaj al protecției clădirilor, al protecției mediului din perspectiva utilizării unor materiale sustenabile. Îmi doresc la următoarea ediție să avem copii și din alte colțuri ale țării, pentru că proiectul acesta, alături de proiectul România Eficientă, se adresează copiilor și consider că ei sunt cei mai buni ambasadori în ceea ce privește eficiența energetică”.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanții ambasadelor Republicii Federale Germania și Republicii Coreea. “Este foarte important să continuăm dialogul cu parlamentarii și experții din cele două state și să întărim rolul diplomației parlamentare în dialogul bilateral”, consideră doamna Oana Ozmen .
Christian Plate, Ambasada Germaniei: Acum avem un secretar de stat care se ocupă doar de politica climatică și problemele energetice, ceea ce este cu totul nou
Domnul Christian Plate, Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei Republicii Federale Germania în România, a transmis că țara pe care o reprezintă acordă o atenție deosebită schimbărilor climatice.
Domnia sa a spus: “Vorbim din ce în ce mai mult de eficiență energetică din cauza schimbărilor climatice și din cauza atacului brutal și teribil al Rusiei asupra Ucrainei care ne-a forțat să ne accelerăm eforturile de a schimba sistemul nostru de aprovizionare cu energie, de a promova eficiența energetică, de a lucra pentru energie durabilă şi de a ne schimba comportamentul de consum.
Germania a trebuit să învețe o lecție foarte grea, cu această ocazie. Știți cu toții că aveam o dependență foarte mare de aprovizionarea cu energie a Rusiei, în principal în ceea ce privește gazele, dar și petrolul. În ultimele luni ale acestui război teribil, am încercat, împreună cu partenerii noștri din Europa și din întreaga lume, să găsim soluții pentru dependența noastră. A fost important să găsim alte surse de aprovizionare, dar şi mai important a fost să accelerăm ceea ce am făcut deja în trecut – şi asta înseamnă să căutăm surse durabile de energie.
Panourile solare prezentate de copii şi cu ocazia acestei expoziţii sunt unele din soluţiile noastre.
Și aș dori să vă împărtășesc câteva dintre eforturile pe care le-am întreprins în guvernul federal german. În primul rând, fiind diplomat, aș vrea să vă spun că ne-am schimbat foarte mult chiar în Ministerul nostru de Externe. Acum avem un secretar de stat care se ocupă doar de politica climatică și problemele energetice, ceea ce este cu totul nou. Nu am avut niciodată așa ceva în politica externă.
Un alt aspect este schimbarea propriului comportament și a modului în care ne confruntăm cu problemele. Aşa că ne-am gândit la modul în care schimbăm eficiența clădirilor și a construcțiilor. Am găsit o modalitate de a sprijini efectiv oamenii care renovează sau construiesc case, primind un fel de bonus pe linia de credit pe care trebuie să o ia pentru renovare, dacă o fac într-un mod eficient din punct de vedere energetic.
Acum, mergem cu un pas mai departe. Tocmai am aflat că a fost o decizie în Parlamentul uneia dintre regiunile noastre din Brandenburg, conform căreia clădirile noi pot fi construite numai dacă au panouri solare pe acoperiș. Există întotdeauna o cale de dezvoltare pentru a merge mai departe.
Alte chestiuni în care avem deja destulă experiență sunt, în special, în ceea ce privește reciclarea. Noi, germanii, avem o reputație că suntem foarte dornici să reciclăm tot ce putem și să separăm gunoiul. Dar ideea este că am uitat uneori că avem nevoie de energie pentru a face reciclare. Așa că lucrăm la eficiența energetică în acest sens.
Germania și România au un mare potențial de cooperare în aceste domenii. Dacă mă refer la hidrogenul verde și la proiectul de lege depus recent în Parlamentul României, cred că există multe spațiu pentru cooperare și pentru sinergii comune”.
* RIM Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea în România: Trebuie să sporim eficiența sau conservarea energiei pentru a atenua schimbările climatice
Excelenţa Sa, domnul RIM Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea în România, a transmis că țara pe care o reprezintă a fost vârful de lance în adoptarea tehnologiei ZEB, deoarece a dezvoltat un standard pentru calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră de la clădirile rezidențiale, care a fost aprobat ca mecanism de dezvoltare curată de Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice în 2020.
Domnia sa a spus: “Astăzi, tema este eficiența energetică. În acest an, ţările europene au avut o iarnă caldă, dar în Coreea, Japonia, în nordul extrem al Asiei de Est, am avut probleme foarte mari din cauza înghețului, a zăpezii în cantităţi mari. Aşa că am experimentat acum schimbările climatice.
Iar energia este produsă de combustibilii fosili. Este principalul motiv al schimbărilor climatice. Așa că trebuie să sporim eficiența sau conservarea energiei pentru a atenua schimbările climatice.
Atunci cum conservăm sau îmbunătățim eficiența energetică? În primul rând, trebuie să economisim energia, ceea ce înseamnă economisirea banilor oamenilor. Apoi trebuie să folosim energia mai eficient. De asemenea, trebuie să creăm noi surse de energie, în loc să folosim cărbunele, gazul sau petrolul. Trebuie să ne adaptăm la noile surse de energii curate și regenerabile.
Foarte important este ca eficiența energetică și conservarea energiei să nu se facă doar de o singură ţară, trebuie să existe cooperare între ţări, în acest sens. Cooperarea internațională este foarte importantă pentru a face față provocărilor schimbărilor climatice și de a veni cu noi modalități pentru a genera energie regenerabilă și curată”.
Abordarea eficienței energetice, a schimbărilor climatice, reprezintă un proces lung care nu ne afectează doar pe noi, ci ne afectează viitorul, următoarea noastră generație. Prin urmare, este foarte important să sporim gradul de conștientizare pentru generația viitoare, a mai spus RIM Kap-soo.