Update articol:

OECD: Marile economii mondiale nu au depăşit încă efectele pandemiei

OECD Sursa foto: facebook.com

Majoritatea marilor economii mondiale funcţionează sub nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, în pofida “accelerării” creşterii în trimestrul doi din 2021, se arată într-un raport publicat luni de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), transmite DPA, potrivit Agerpres.

PIB-ul în statele membre OECD rămâne la 0,7% sub nivelul raportat la finalul lui 2019, înainte de izbucnirea pandemiei, în pofida unei creşteri economice de 1,6% în G7 (grupul ţărilor puternic industrializate) în trimestrul doi din 2021, după un avans de 0,4% în primele trei luni ale anului, informează instituţia cu sediul la Paris.

“Există variaţii semnificative” în rândul G7 (Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Germania şi SUA), apreciază OECD. Cel mai rapid avans al economiei se înregistrează în Marea Britanie, aproape 5% în perioada aprilie-iunie 2021, după un declin de aproape 2% în primele trei luni ale anului. Germania şi SUA au raportat creşteri de 1,6%, în timp ce Canada a fost singura ţară membră a G7 a cărei economie s-a contractat în trimestrul doi din 2021. Franţa şi Japonia au înregistrat creşteri mai lente, de 0,9% şi, respectiv, de 0,3%.

În pofida revenirii pe creştere, Marea Britanie este la 4,4% sub nivelul raportat la finalul lui 2019, Italia la 3,8%, în timp ce PIB-ul SUA s-a redresat la nivelul de dinaintea pandemiei.

Deşi economia mondială ar urma să înregistreze o creştere solidă anul acesta, atât Banca Mondială cât şi OECD se aşteaptă ca expansiunea să fie “inegală”, cele mai afectate urmând să fie ţările dependente de turism.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii