Update articol:

Oficialii Blue Air răspund întrebărilor presei: Poprirea a fost ridicată și zborurile vor fi reluate; datoriile Blue Air în acest moment sunt de aproximativ 230.000.000 EUR

 

A fost ridicată poprirea şi datoria a fost eşalonată. Când se vor relua zborurile?

Oficiali Blue Air: Poprirea a fost ridicată și zborurile vor fi reluate; am beneficiat de sprijinul AFM, în special cel al domnului președinte Dobre.

S-a oprit o companie aeriană și s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată.  În aceste momente facem o evaluare atentă ca să înțelegem care ne este capacitatea de operare. În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunța exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocați în aeroporturile străine.

Cum plănuiți să gestionați situația pasagerilor care au avut zborurile anulate?

Oficiali Blue Air: Pasagerilor Blue Air afectați de anulări le-am oferit opțiunile prevăzute de legislația în vigoare, aplicabile tuturor operatorilor aerieni la nivel european (rambursarea biletelor de călătorie, rerutarea pe următorul zbor disponibil publicat pe website sau rambursarea în portofelul electronic utilizabil la viitoare achiziții de bilete).

Absolut toate chestiunile legate de rambursarea pasagerilor depind esențial de reluarea activității, astfel încât societatea să poată realiza veniturile necesare atât pentru operarea zborurilor curente, cât și pentru rambursarea sumelor datorate către pasageri.

Ce s-a întâmplat cu amenda primită de la ANPC? Și cu acele acuzații de mită. Ce s-a întâmplat de fapt atunci?

Oficiali Blue Air: Așa cum am precizat în singurul comunciat oficial emis pe această temă, încă din data de 14 Iulie 2022, înțelegem să protejăm interesele și imaginea Blue Air exclusiv prin apelarea la metodele pemise de legislația în vigoare.

Astfel, au fost depuse la instanțele și parchetele competente atât Plângerea formulată în materia contenciosului administrativ, prin care solicităm anularea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției emis de ANPC, Plângerea penală formulată împotriva funcționarilor publici din cadrul ANPC care au redactat procesul verbal de contravenție, în mod ilegal, în opinia noastră, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, infracțiune prevăzută de art.297, alin.1 Cod Penal, precum și Plângerea penală împotriva Președintelui ANPC, pentru comunicare de date false în spațiul public, infracțiune prevăzută de art. 404, Codul Penal.

În cazul în care ne este solicitat, putem pune la dispoziție dumneavoastră Plângerile menționate mai sus, precum și dovada depunerii acestora la instanțele și parchetele competente.  Nu vom formula nici un alt comentariu cu privire la aceste aspecte până la momentul la care instanțele competente se vor pronunța în mod definitiv cu privire la respectivele Plângeri.

Câte datorii are compania Blue Air? Cum plănuiți să le gestionați?

Oficiali Blue Air: Datoriile Blue Air în acest moment sunt de aproximativ 230.000.000 EUR, ceea ce înseamnă, într-un an normal de operarare, aproximativ 50% din totalul veniturile realizate.  Așa cum am demostrat și în anul 2019 (an în care Blue Air a avut venituri de aproximativ 415.000.000 EUR), compania deține know-how-ul și personalul necesar pentru realizarea veniturilor suficiente în vederea achitării tuturor datoriilor sale atât timp cât este lăsată să funcționeze în condiții de piață normale.

Ce se întâmplă cu angajații, aeronavele?

Oficiali Blue Air:  În luna Februarie 2020, Blue Air avea 1.570 angajați, iar actionariatul și managementul societății au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a păstra acest personal, având în vedere gradul înalt de pregătire și profesionalism a majorități angajaților în cadrul societății, precum și faptul că Statul Român a investit foarte mult în pregătirea acestora, în special în pregătirea piloților și tehnicienilor de aviație.

Din pacate, de-a lungul celor 2,5 ani în care am fost nevoiți să trecem prin cele mai mari încercări care au lovit industria aeronautică la nivel mondial, în întreaga ei istorie, incertitudinile legate de activitatea Blue Air au condus la numeroase plecări din cadul acesteia astfel încât, momentan mai avem un număr de 560 angajați.

În ceea ce privește aeronavele, de la un număr de 32 aeronave în 2019, în acest moment funcționam cu 13 aeronave, iar în cursul următoarelor luni vom fi obligați să rămânem cu 5 aeronvae pentru că restul vor trebui restituite proprietarilor acestora.

Care este datoria acumulată de Blue Air la Ministerul Mediului?

Oficiali Blue Air: Datoria acumulata de Blue Air la AFM este de 28.751.323 RON.

Câte cereri de eșalonare ați făcut către Ministerul Mediului?

Oficiali Blue Air: Am depus 2 cereri catre AFM.

Câte aeronave sunt în flota Blue Air și cu ce capacități?

Oficiali Blue Air: Flota Blue Air este formată de 13 aeronave (in operare), în prezent (media locurilor 174), în decursul iernii vor fi reduce la 5 aeronave, fiecare cu o capacitate de 189 de locuri.

Câte curse erau programate pentru zilele 6-11 septembrie și cu ce număr total de pasageri?

Oficiali Blue Air: În perioada 6 – 11 septembrie 2022 au fost planificate si anulate 401 zboruri si 54.161 pasageri au fost afectati de anulări.

Unde se află aeronavele în perioada de anulare a zborurilor?

Oficiali Blue Air: Aeronavele Blue Air se află în aeroporturile București Otopeni – 8 aeronave, Bacău – 2 aeronave, Iași – 1 aeronavă, Cluj Napoca – 1 aeronavă, Torino – 2 aeronave.

De ce Blue Air vinde în prezent bilete și pentru zilele în care zborurile sunt anulate?

Oficiali Blue Air: Nu vindem bilete de călătorie la zborurile anulate (sursa verificare www.flyblueair.com sau aplicația mobile).

Notă: Punem la dispoziția oricărei insitutii de presă interesate de situația tuturor plaților efectuate din suma încasată cu titlul de credit de la EXIMBANK ROMÂNIA în luna Octombrie 2020, cu precizarea că toate aceste plăti au fost verificate de 3 controale diferite efectuate de Ministerul Finanțelor și de ANAF.

 

 

 

 

 

 

BVB | Știri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (06/10/2022)

Eliberare unitati rezidentiale si locuri de parcare in cadrul One Cotroceni Park

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (06/10/2022)

Finalizarea Programului nr. 6 de rascumparare actiuni

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (06/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (06/10/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 03.10.-05.10.2022