Compania austriacă vrea o garanţie că va putea exporta surplusul de gaze naturale
Grupul austriac OMV este încrezător că, în lunile următoare, România va pune la punct un cadru de reglementare acceptabil pentru proiectul său de explorare din Marea Neagră astfel că, la scurt timp, compania va putea da undă verde pentru o investiţie în valoare de un miliard de euro, a declarat, vineri, directorul responsabil pentru operaţiunile de upstream de la OMV, Johann Pleininger, într-un interviu acordat Reuters, citat de Agerpres.
În apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.
OMV are nevoie de un cadru serios cu privire la taxe şi redevenţe înainte de a da aprobarea finală pentru o astfel de investiţie majoră, a spus Johann Pleininger.
“Ar fi vorba de o investiţie de un miliard de euro”, a subliniat Pleininger.
Aceasta a mai spus că OMV are nevoie de asemenea de o garanţie că va putea exporta surplusul de gaze naturale.
“Am încredere că Guvernul României va face o propunere rezonabilă care va fi acceptată de industrie”, a spus Johann Pleininger, adăugând că se aşteaptă la o decizie în acest sens la toamnă.
Decizia de investiţii a OMV este aşteptată “fie în acest an sau în primul trimestru al anului următor”, a spus Johann Pleininger.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom.
În luna iulie, Parlamentul a adoptat Legea offshore, care stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat la acea dată că, prin modificările aduse proiectului Legii offshore, s-a urmărit ca România să nu mai fie dependentă energetic de Rusia.