Update articol:

OMV Petrom: România ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic

twitter.com twitter.com

Autorităţile române ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic, ceea ce ar duce la preţuri mai mici şi la atragerea investitorilor, au afirmat, miercuri, reprezentanţii OMV Petrom, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Ei a fost întrebaţi dacă statul român ar trebui să reducă fiscalitatea în sectorul energetic, chiar şi pentru o perioadă limitată de timp.

“Cred că aspectul predictibilităţii este extrem de important şi în acest sens este important să existe o etapă de consultări, pentru că trebuie un echilibru între fiscalitate şi atragerea de investitori. Pentru Legea offshore, considerăm că fiscalitatea este mult prea ridicată şi necompetitivă”, a răspuns Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

La rândul său, Alina Popa, directorul financiar al companiei, a arătat că este foarte importantă stabilitatea, predictibilitatea.

“Trebuie să fim şi competitivi atunci când vorbim de fiscalitate, prin comparaţie cu alte ţări europene şi nu numai. Iar dacă ne uităm la taxarea specifică sectorului de petrol şi gaze, nu suntem competitivi, deci este nevoie de schimbări în acest sens”, a spus ea.

Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de upstream, a amintit că deja unele ţări din UE au decis reducerea TVA la energie pentru această iarnă.

“Este o măsură recomandată pentru a scădea presiunea pe preţ”, a subliniat el.

BVB | Știri BVB

PROMATERIS S.A. (PPL) (28/01/2022)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul II-2021

MedLife S.A. (M) (28/01/2022)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S2 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/01/2022)

Autorizare Fondul Proprietatea in calitate de Fond de Investitii Alternative

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (28/01/2022)

Convocare AGEA pentru data de 21 martie 2022

VRANCART SA (VNC) (28/01/2022)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Tranzactii raportate in S2 2021