Update articol:

ONJN: Amenzi de circa 10 milioane de lei, aplicate într-un an

ONJN: Amenzi de circa 10 milioane de lei, aplicate într-un an
 - poza 1

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a efectuat în ultimul an 11.000 de controale, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ 10 milioane lei şi a înaintat 70 de plângeri penale.

De asemenea, 260 de mijloace de joc au fost indisponibilizate/confiscate şi au fost revocate 60 de licenţe, conform Raportului de activitate al preşedintelui ONJN, Vlad-Cristian Soare, cu prilejul împlinirii unui an de mandat.

Potrivit sursei citate, la organizatorii de jocuri tradiţionale au fost derulate circa 7.000 de controale, fiind aplicate amenzi de aproape 8,1 milioane lei, iar la cei de jocuri la distanţă 3.500 de controale, amenzile totalizând aproximativ 1,2 milioane lei. La alte tipuri de agenţi economici/persoane fizice au fost efectuate 500 de controale, amenzile totalizând 800.000 lei.

În primul an de mandat al noului preşedinte a fost implementat registrul public al mijloacelor de joc, “o restanţă veche de doi ani şi un instrument esenţial pentru combaterea pieţei negre din retail”, se arată în raport.

Sursa citată mai semnalează că, la preluarea mandatului, ONJN se confrunta cu carenţe grave în structurile de monitorizare şi control, aspecte semnalate inclusiv în rapoartele Curţii de Conturi pentru anii 2023-2024, cauza principală fiind absenţa sistemelor digitale şi lipsa unor instrumente reale de verificare.

“OJN nu avea acces la serverele în oglindă. Nu fusese realizat niciun control real asupra tranzacţiilor de pe platforme. Instituţia accepta ca suficient un audit realizat de operatori”, se menţionează în raport.

În acest context, au fost demarate anchete privind manipularea GGR-ului (Gross Gaming Revenue – Venitul Brut din Jocuri) şi a taxelor declarate şi s-a început recuperarea prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi. Totodată, legea a fost modificată pentru utilizarea unei părţi din sumele colectate pentru joc responsabil şi rămase neutilizate, în scopul digitalizării instituţiei pentru a exercita un control real asupra operatorilor de jocuri de noroc.

În ceea ce priveşte autoexcluderea şi protecţia persoanelor vulnerabile, raportul semnalează că la preluarea mandatului existau 30.000 de cereri de autoexcludere neprocesate, iar mecanismul exista doar în teorie. Astfel, a fost emis un ordin care detalia procedura şi a fost pus în funcţiune un sistem operaţional, iar procedura a devenit operaţională, 54.000 de persoane fiind autoexcluse.

“Se încheie un an de mandat la conducerea ONJN. Un an dificil, dar important, în care au fost pornite reforme necesare şi au fost obţinute rezultate concrete. Prezentul raport sintetizează exclusiv proiectele finalizate şi pe cele aflate în derulare. Acest an a demonstrat că schimbarea este posibilă. Ea nu vine uşor şi nu se face fără rezistenţă. Au existat blocaje, opoziţie şi încercări de a frâna proiecte esenţiale, atât din interior, cât şi din exterior. Cu toate acestea, direcţia a fost păstrată, proiectele au continuat, iar anchetele şi demersurile iniţiate trebuie să meargă până la capăt. Nu mi-am exercitat mandatul în logica apartenenţei politice. Sunt şi rămân un tehnocrat, iar aceste rezultate se datorează tuturor celor care au înţeles să sprijine un demers necesar, indiferent de culoarea politică. Pentru mine, este o onoare să servesc statul român”, a declarat preşedintele ONJN, Vlad-Cristian Soare, citat într-un comunicat al instituţiei.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/04/2026)

Completare componenta Comitet Remunerare & Comisia de Admitere la Tranzactionare

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (24/04/2026)

Reducere capital social - Certificat de Inregistrare a Instrumentelor Financiare

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/04/2026)

Hotarari AGA O & E 24.04.2026

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (24/04/2026)

Convocare AGA Anuala 28.05.2026