Oraşul Nancy (Franţa) a emis un decret vinerea trecută prin care le interzice șoferilor să-și lase motoarele pornite dacă maşina staţionează. Amenda în acest caz se ridică la 135 de euro, potrivit BFMTV.
Lăsarea motorului pornit atunci când maşina este oprită este acum interzisă în Nancy. Primarul orașului, Mathieu Klein (PS), a emis un decret municipal în acest sens vinerea trecută. Textul interzice șoferilor „să-și lase motorul pornit atunci când stau pe loc sau staționează în afara traficului”, precizează Primăria.
Prin această decizie, „orașul Nancy intenționează să promoveze o măsură de sănătate publică și sobrietate energetică”. O măsură care, potrivit comunicatului de presă, „se înscrie într-o abordare globală în favoarea tranziției ecologice a teritoriului”.
#communiqué 📃🚘💨 La Ville de Nancy rappelle l'interdiction aux conducteurs de laisser tourner leur moteur en stationnement ou à l'arrêt en dehors de la circulation. ⤵️ pic.twitter.com/Q3pFi5n1H9
— Ville de Nancy (@VilledeNancy) August 12, 2022
Măsura nu se aplică însă vehiculelor de urgență pentru persoane sau vehiculelor de serviciu public aflate în intervenție. Nici camioanele frigorifice care transportă produse alimentare nu sunt afectate de acest decret.
Şoferii își pot preîncălzi motorul oricând în cazul unor temperaturi negative, precizează decretul.
Pentru a-și motiva și mai mult alegerea, autorităţile din Nancy spun că s-au inspirat de la vecinii săi europeni…
„Oprirea motorului când masina staționează este o obligație în Londra, Belgia, Elveția… dar și în Franța, printr-un decret ministerial din 12 noiembrie 1963”, precizează autorităţile.