Update articol:

Orban – videoconferinţă cu premierul Poloniei: a fost prezentat modelul Fondului Polonez de Dezvoltare

Sursa foto: facebook.com

Premierul Ludovic Orban a avut, joi, o reuniune – în regim de videoconferinţă – cu prim-ministrul polon Mateusz Morawiecki, ocazie cu care a fost prezentat modelul Fondului Polonez de Dezvoltare, urmând ca discuţiile pe această temă să continue la nivelul echipelor de experţi din cele două ţări.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului, cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul şi perspectivele de dezvoltare a relaţiei bilaterale, inclusiv în domeniile economic şi comercial, pe fondul măsurilor de relansare economică avute în vedere la nivel european şi naţional, după criza generată de pandemia de COVID-19.

Premierul Ludovic Orban a avut, astăzi, o reuniune (în regim de videoconferință) cu Prim-ministrul polon Mateusz Morawiecki

Premierul Ludovic Orban a avut, astăzi, o reuniune (în regim de videoconferință) cu Prim-ministrul polon Mateusz Morawiecki. Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul și perspectivele de dezvoltare a relației bilaterale, inclusiv în domeniile economic și comercial, pe fondul măsurilor de relansare economică avute în vedere la nivel european și național, după criza generată de pandemia COVID-19. În cadrul convorbirilor, partea polonă a prezentat modelul Fondului Polonez de Dezvoltare, urmând ca discuțiile pe această temă să continue la nivelul echipelor de experți din cele două țări. Prim-miniștrii au exprimat aprecierea pentru calitatea relației bilaterale, fundamentată pe parteneriatul strategic solid și pe interesele comune în multiple domenii, subliniind interesul de a acționa pentru intensificarea acesteia. În acest context, au discutat despre posibilitatea organizării următoarei ședințe comune de guvern, până la finalul acestui an, în funcție de evoluția situației epidemiologice.”Polonia este un bun prieten al României. Apreciez foarte mult colaborarea noastră și îmi doresc să o consolidăm îndeosebi în domeniul economic. Vreau să vă asigur, încă o dată, că Guvernul României este foarte deschis stimulării investițiilor, iar România este o destinație excelentă pentru oamenii de afaceri”, a subliniat premierul Ludovic Orban.#LudovicOrban #MateuszMorawiecki

Publicată de Guvernul României pe Joi, 21 mai 2020

“În cadrul convorbirilor, partea polonă a prezentat modelul Fondului Polonez de Dezvoltare, urmând ca discuţiile pe această temă să continue la nivelul echipelor de experţi din cele două ţări”, se arată în postare.

Totodată, cei doi prim-miniştri au exprimat aprecierea pentru calitatea relaţiei bilaterale, fundamentată pe parteneriatul strategic solid şi pe interesele comune în multiple domenii, subliniind interesul de a acţiona pentru intensificarea acesteia.

În acest context, au discutat despre “posibilitatea organizării următoarei şedinţe comune de Guvern, până la finalul acestui an”, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

“Polonia este un bun prieten al României. Apreciez foarte mult colaborarea noastră şi îmi doresc să o consolidăm îndeosebi în domeniul economic. Vreau să vă asigur, încă o dată, că Guvernul României este foarte deschis stimulării investiţiilor, iar România este o destinaţie excelentă pentru oamenii de afaceri”, a subliniat premierul Orban. 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020