Update articol:

Panfora Oil & Gas demarează construcția primei sonde de explorare din perimetrul EX-6 Curtici

  • Panfora Oil & Gas va începe lucrările de construcție a primei sonde de explorare în perimetrul EX-6 Curtici, pe 17 ianuarie;

  • Sonda va fi amplasată în perimetrul localității Dorobanți, în zona agricolă, iar lucrările de construcție vor fi efectuate de către o companie locală;

  • Panfora Oil & Gas se angajează să protejeze agricultura locală și să colaboreze cu comunitatea pentru o explorare și exploatare sigură și durabilă a resurselor naturale convenționale din zonă.

 

Panfora Oil & Gas va începe construcția primei sonde de explorare în perimetrul EX-6 Curtici din județul Arad. Sonda va fi amplasată în perimetrul localității Dorobanți, iar lucrările de construcție demarează pe data de 17 ianuarie, potrivit unui comunicat de presă.

Compania va începe lucrările la prima sondă de explorare 1E – Dorobanți în baza unei autorizații de construcție eliberată de autoritățile locale în data de 15 noiembrie 2021. Construcția va fi demarată de o firmă locală, cu sediul în Arad, ceea ce confirmă angajamentul Panfora Oil & Gas de a sprijini economia și afacerile locale. Lucrările la această sondă vor dura aproximativ șase luni.

Panfora Oil & Gas SRL este o companie înregistrată în România, care face parte din Grupul MOL și care este dedicată activităților de explorare și producție (E&P) ale Grupului MOL din România. Compania a fost înființată la sfârșitul anului 2012 și are sediul în Cluj Napoca. Compania deține licență din partea Guvernului României și a Agenției Naționale pentru  Resurse Minerale (ANRM) pentru explorarea și exploatarea resurselor de hidrocarburi convenționale din perimetrul EX-6 Curtici, județul Arad. Programul de lucrări de explorare din EX-6 constă în măsurători geofizice de suprafață 3D și, într-o etapă ulterioară, forarea a maximum patru (4) sonde, căutarea de noi hidrocarburi convenționale, petrol și gaze naturale în formațiuni de roci convenționale.

 

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Convocare AGA E&O Anuala 29 aprilie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/03/2025)

Componenta Comitetelor Consultative ale Fondul Proprietatea SA