Update articol:

Secretarul american al Apărării: SUA retrag 11.900 de militari din Germania, o parte vor fi relocați în zona Mării Negre (Video)

Mark T. Esper, secretarul american al Apărării, a anunțat miercuri într-o conferință de presă că SUA vor retrage 11.900 de militari din Germania, de la 36.000, la aproximativ 24.000. Dintre aceștia 5.600 vor fi relocați în alte baze din Europa, iar 6400 se vor întoarce in SUA. Ministrul american a spus că o parte dintre aceștia vor fi relocați în zona Mării Negre, fără să numească țările în care vor fi amplasați.

Singurele state aliate NATO în zona Mării Negre sunt România, Bulgaria și Turcia. România a promovat permanent în interiorul NATO ideea de a transforma Marea Neagră într-o zonă de interes pentru alianță, dată fiind proximitatea Rusiei,potrivit G4media.ro.

Secretarul american de Stat a spus în mod repetat în timpul conferinței de presă de la Pentagon că unul dintre motivele relocării militarilor din Germania în zona Mării Negre este nevoia de a descuraja postura agresivă a Rusiei și a-i asigura pe aliații din regiune de sprijinul SUA.

”Suntem la un punct de inflexiune în istoria NATO”, a spus Mark T. Esper, care a adăugat că Rusia și China au un comportament tot mai agresiv, mai arată sursa citată.