Update articol:

Parlament: Termenul pentru depunerea candidaturilor la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ – prelungit pentru o săptămână

Palatul parlamentului, Camera Deputatilor, Senat

Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a fost prelungit până săptămâna viitoare, luni, 19 octombrie, au decis Birourile permanente reunite ale Senatului şI Camerei Deputaţilor.

De asemenea, potrivit deciziei conducerii Parlamentului, tot pentru această dată fost prelungit termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului legislativ.

Decizia a fost luată având în vedere faptul că până luni, când expira termenul, nu au fost depuse candidaturi pentru aceste funcţii rămase vacante în urma demisiilor lui Şerban Iliescu (din funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ) şi al lui Sorin Gheorghe Popescu (preşedinte al secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului legislativ).

Marţi era programată şedinţa de plen comun al Parlamentului pentru numirea preşedinţilor la ANCOM şi Consiliul Legislativ.

Ca urmare, plenul reunit de marţi va lua în dezbatere şi vot doar numirea preşedintelui ANCOM, pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Sorin Grindeanu.

Parlamentul a luat act, săptămâna trecută, de demisia lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al ANCOM şi a declarat vacant acest post, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.