Update articol:

Paul Anghel, ANPC: Costurile creditelor oferite de bănci – mai mici decât IFN-urile; Citiți cu atenție informațiile privind dobânzile penalizatoare din contracte! Atenție la creditele fără dobândă în prima etapă!

Rezultatele unei cercetări au arătat faptul că 60% dintre debitori nu cunosc diferența dintre o bancă și o instituție financiară nebancară, numită și IFN, scrie Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Potrivit acestuia, s-a concluzionat faptul că:
☛ 2 din 5 români nu au acces la produse și servicii financiare;
☛ nivelul de utilizare a serviciilor financiare de bază este cel mai scăzut din Europa;
☛ rata de terminalizare în rândul comercianților locali a fost estimată la 32% în România.
Băncile sunt mult mai bine legiferate și reglementate în comparație cu IFN-urile.
O bancă are funcționalități mult mai complexe în comparație cu un IFN care acordă credite. Banca este o entitate a cărei activitate constă în principal în atragerea de depozite sau de alte fonduri de la public, acordarea de credite, servicii de plăţi, emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente, tranzacţionarea în cont propriu şi/sau pe cont propriu în condiţiile legii, emitere şi administrare mijloace de plată etc..
Costurile creditelor oferite de bănci sunt mult mai mici în comparație cu IFN-urile. Nu toate IFN-urile au costurile la fel!
Recomandarea este ca un client care dorește să acceseze un credit să analizeze Dobânda Anuală Efectivă (DAE) înainte de semnarea contractului de credit pentru a nu plăti costuri prea mari și să efectueze comparații între mai multe oferte de credit.
Nivelul dobânzilor la creditele consumatorilor oferite de bănci (în luna iulie, sursa BNR)
Tip de credit
Credit Ipotecar lei
Dobândă pentru creditele în sold – 6,41%
Dobândă pentru creditele noi – 5,5%
Credit Ipotecar euro
Dobândă pentru creditele în sold – 3,91%
Dobândă pentru creditele noi – 3,81%
Credit de consum lei
Dobândă pentru creditele în sold – 9,98%
Dobândă pentru creditele noi – 10,96%
Credit de consum euro
Dobândă pentru creditele în sold – 5,04%
Dobândă pentru creditele noi – 5,49%
Paul Anghel mai spune: “Cerințele și documentația de credit pot fi mai simplificate la IFN-uri, însă ceea ce contează nu este rapiditatea/ ușurința cu care obțineți creditul, ci costul creditului să fie mai redus și dumneavoastră să aveți capacitatea de a rambursa împrumutul cât mai ușor.
Vă recomand să citiți contractul înainte de semnare și să întrebați acolo unde sunt termeni neclari și de asemenea asigurați-vă că ați realizat o analiză pertinentă a capacității de rambursare a creditului.
Pe parcursul derulării unui credit pot să apară riscuri legate de creșterea dobânzii dacă dobânda este variabilă, privind cursul de schimb și de incapacitate de plată din cauza pierderii/ reducerii veniturilor.
Citiți cu atenție informațiile privind dobânzile penalizatoare din contracte.
Și atenție la creditele fără dobândă în prima etapă, este posibil ca ulterior să constatați că aveți mai mult de plătit.
Sfătuiesc consumatorii:
• Să verifice dacă în contract este precizat corect costul total al creditului;
• Să verifice suma totală pe care trebuie să o ramburseze;
• Să verifice dacă în contract este menționată valoarea dobânzii, dobânda penalizatoare și dobânda aferentă reeșalonării plătită în avans;
• Să verifice dacă sunt specificate în contractul de credit ipotezele folosite în calculul DAE;
• Să se asigure că dobânda penalizatoare nu este mai mare de 3 puncte procentuale peste dobanda curentă;
• Să verifice ca în contractul de credit să nu existe informații contradictorii;
• Să verifice dacă în contract sunt menționate alte comisioane decât cele permise de lege (art.36 alin1 OUG 50/2010);
• Să verifice dacă se specifică clar și concis dreptul de rambursare anticipată și dacă există procedura clară de rambursare anticipată parțială sau totală;
• Să solicite un exemplu de calcul DAE reprezentativ;
• Să solicite operatorului economic să ofere informațiile precontractuale privind creditul oferit în termenul legal de 15 zile;
• Să solicite graficele de rambursare în anuități egale sau rate descrescătoare;
• Să solicite un documentul care dovedește stingerea obligațiilor contractuale;
• Să verifice dacă declararea scadentă anticipată respectă prevederea legală de 90 de zile;
• Să se asigure că la un credit de 60 de luni de exemplu, nu plătesc 59 de luni doar dobânda, după care în ultima lună trebuie să restituie suma împrumutată;
• Să nu ofere comisionul de administrare în avans și în totalitate.
Cei care doresc obținerea unui credit de la un IFN, trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
• să verifice dacă în contract este precizat corect costul total al creditului;
• să verifice suma totală pe care trebuie să o ramburseze;
• să verifice dacă în contract este menționată valoarea dobânzii, dobânda penalizatoare și dobânda aferentă reeșalonării plătită în avans;
• să verifice dacă sunt specificate în contractul de credit ipotezele folosite în calculul DAE (dobânda anuală efectivă).
• să se asigure că dobânda penalizatoare nu este mai mare de 3 puncte procentuale peste dobânda curentă;
• să verifice ca în contractul de credit să nu existe informații contradictorii;
• să verifice dacă în contract sunt menționate alte comisioane decât cele permise de lege (comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor);
• să verifice dacă se specifică clar și concis dreptul de rambursare anticipată și dacă există procedură clară de rambursare anticipată parțială sau totală;
• să solicite un exemplu de calcul DAE reprezentativ;
• să solicite operatorului economic să ofere informațiile precontractuale privind creditul oferit, în termenul legal de 15 zile;
• să solicite graficele de rambursare în anuități egale sau rate descrescătoare;
• să solicite un document care dovedește stingerea obligațiilor contractuale;
• să verifice dacă declararea scadentă anticipată respectă prevederea legală de 90 de zile;
• să se asigure că la un credit de 60 de luni, de exemplu, nu platesc 59 de luni doar dobânda, dupa care, în ultima lună, trebuie să restituie suma împrumutată;
• să nu ofere comisionul de administrare în avans și în totalitate.
Toate sfaturile de mai sus reflectă, în principal, legislația deja aplicabilă. Astfel, nu este suficient pentru cei care vor să obțină un credit de la un IFN să se bazeze pe faptul că drepturile le vor fi respectate, din cauză că așa prevede legea. Consumatorii trebuie să urmărească, în mod activ, să le fie respectate drepturile. Iar cel mai ușor mod de a începe, este să citească integral contractele, asigurându-se că au înțeles, clar, condițiile de creditare”.

BVB | Știri BVB

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (07/12/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 5-6 decembrie si finalizare etapa 1

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (07/12/2022)

Notificare Estinvest - rezultate oferta publica de cumparare de actiuni emise de CHIMCOMPLEX